Guvernul a amendat, vineri, Acordul de împrumut încheiat între România şi BIRD, astfel că perioada de implementare şi tragere a fondurilor pentru Proiectul „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România” a fost extinsă cu un an.
Guvernul a amendat Acordul de împrumut încheiat între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) pentru finanţarea Proiectului „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile în România”, prin care perioada de implementare şi tragere a fondurilor este extinsă cu un an, până la 30 iunie 2028, anunţă Executivul.
Proiectul, în valoare totală de 100 de milioane de euro, urmăreşte modernizarea infrastructurii şcolare şi creşterea siguranţei şi eficienţei energetice a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
”Până în prezent, au fost semnate contracte în valoare de 83,11 milioane de euro, reprezentând 83,1% din valoarea împrumutului, iar cheltuielile efectuate se ridică la 47,96 milioane de euro. Extinderea perioadei de implementare este necesară pentru finalizarea investiţiilor în condiţii realiste, în contextul creşterii costurilor în sectorul construcţiilor, al deficitului de personal calificat şi al întârzierilor în obţinerea unor aprobări şi autorizaţii”, subliniază Guvernul.
Totodată, restructurarea proiectului permite concentrarea resurselor disponibile asupra investiţiilor prioritare.
”Astfel, vor putea fi finalizate 11 şcoli noi, însumând 12 corpuri de clădire, cu dotările aferente, precum şi 18 şcoli modulare, destinate relocării temporare a elevilor pe durata lucrărilor. Pentru celelalte 11 şcoli din prima tranşă vor fi realizate documentaţiile tehnice necesare”, se menţionează în comunicat.
Prin aceste măsuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării urmăreşte să asigure finalizarea investiţiilor prioritare şi atingerea obiectivelor proiectului, cu accent pe siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice, condiţii moderne de învăţare şi eficienţă energetică.
Modificările aprobate nu majorează obligaţiile financiare asumate de România faţă de BIRD, mai afirmă Guvernul.




























