Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a cerut Unităţilor de primire urgenţe să evalueze posibilitatea de extindere a spaţiilor pentru triajul, evaluarea şi tratamentul pacienţilor de Cod verde, în cazul creşterii numărului cazurilor de îmbolnăvire cu varianta Omicron a coronavirusului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dr. Călin Alexandru, reprezentant al Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este posibil ca România să înregistreze o creştere a numărului de cazuri de COVID la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. 
 
"Din toate discuţiile şi estimările pe care le-am primit din partea specialiştilor, ne aşteptăm ca undeva înspre sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, să ne confruntăm cu o recrudescenţă şi un al cincilea val. Ăsta este elementul pe care l-am luat în calcul la momentul la care am discutat cu colegii din structurile de Urgenţă, având în vedere faptul că din primele informaţii varianta Omicron este foarte transmisibilă, mult mai transmisibilă decât cealalte variante, în schimb, dă în majoritate cazuri cu o simptomatologie uşoară, ne aşteptăm ca o bună parte din ele să ajungă şi la Unităţile de primiri urgenţe şi ăsta a fost motivul pentru care le-am solicitat să evalueze deja posibilitatea de extindere a spaţiilor pentru triajul, evaluarea şi tratamentul pacienţilor de Cod verde”, a explicat Călin Alexandru.
 
El a menţionat că unele spitale au găsit spaţii, iar altele au posibilitatea de a găzdui containere.  
 
"Sunt diferite metode, unele dintre au fost deja aplicate sau sunt unităţi de primiri urgenţe care au identificat spaţii în spitale, altele au identificat posibilitatea de a aduce containere. Noi am sprijinit, de exemplu, în Bucureşti, Spitalul Universitar şi respectiv Spitalul Sfântul Pantelimon prin instalarea unor puncte medicale avansate care au fost folosite ca extensii ale unităţilor de primiri urgenţe, deci în funcţie de fiecare spital, configurarea spaţiilor de acolo, se pot identifica astfel de soluţii, dar ele trebuie să fie gândite din timp şi toate pregătirile să fie deja făcute”, a mai transmis reprezentantul DSU.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.