Fostul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, joi, că a avut o discuţie bună cu ministrul Olguţa Vasilescu şi că şi-ar dori ca unele lucruri începute în mandatul său să fie continuate. Pîslaru a precizat că se va implica în proiecte din zona publică, că nu exclude nici implicarea în politică, dar acum vrea să petreacă un timp cu familia sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am avut o discuţie foarte bună cu doamna ministru. Am trecut prin toate punctele legate de politicile publice din minister. Am fost foarte încântat să văd că doamna ministru a ascultat cu atenţie şi am avut deja o discuţie pe anumite teme. Îmi doresc, evident, ca lucrurile pe care le-am început să fie continuate şi vom vedea în perioada următoare dacă acest lucru va fi luat în calcul de actualul Guvern. Cred că a fost o dimineaţă care arată că se poate conlucra profesionist atunci când oamenii se ascultă unii pe alţii şi pun mai presus decât orice interesul României”, a spus Dragoş Pîslaru.

Întrebat dacă a vorbit cu noul ministru al Muncii despre ordonanţele care erau pregătite, Pîslaru a spus că discuţia a fost purtată pe marginea agendei predate, nu despre ce urmează să se întâmple în noul Guvern, adăugând că este posibilă existenţa unei continuităţi pe anumite proiecte.

"Am discutat despre predarea agendei pe care am lăsat-o noi, evident că doamna ministru nu trebuie să dea socoteală pentru agenda ei, deci este firesc că am discutat mai mult despre ce s-a întâmplat până în acest moment, nu despre ce urmează să se întâmple. Ceea ce vă pot spune este că există posibilitatea să avem o continuitate pe anumite politici şi m-aş bucura dacă va fi aşa”, a precizat fostul ministru.

Dragoş Pîslaru a adăugat că doreşte să se implice în continuare în proiecte din zona civică şi că nu exclude nici implicarea în politică, dar că acum va petrece un timp cu familia sa.

"Eu reconfirm faptul că mă voi implica în continuare în proiecte de schimbare a societăţii. L-aţi auzit şi pe primul-ministru spunând cam acelaşi lucru. Aş fi onorat să continui în proiecte care să fie comune cu primul-ministru pe anumite lucruri legate de zona civică şi nu exclud nici implicarea în politică în continuare, dar am nevoie să mă odihnesc mai întâi, cu familia”, a mai spus Pîslaru.

Fostul ministru al Muncii a plecat de la minister cu autobuzul.

Dragoş Pîslaru i-a dat noului ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, un buchet de trandafiri albi când s-au întâlnit la minister pentru semnarea protocolului de predare-primire a mandatului. Fostul ministru a spus că a ales trandafiri albi pentru că i se pare că sunt un simbol al păcii, al colaborării profesionale. 

Discuţiile de la Ministerul Muncii au durat mai bine de trei ore, iar la final, noul ministru Olguţa Vasilescu nu a dorit să facă declaraţii. Olguţa Vasilescu a ajuns la minister în jurul orei 8.30, iar la scurt timp după aceasta a ajuns şi Dragoş Pîslaru.

Întrebată, la intrarea în minister, dacă vor fi bani pentru măsurile ”populiste” din programul de guvernare, Olguţa Vasilescu a răspuns: ”Ce înseamnă măsuri populiste? Că populaţia trebuie să trăiască mai bine sunt măsuri populiste? Eu cred că o să vă convingeţi foarte curând că vom aplica acest program cu bună-credinţă şi nu se va întâmpla niciun dezastru în România”.   

Guvernul Sorin Grindeanu a primit, miercuri, votul de învestitură din partea celor două Camere ale Parlamentului, după care premierul şi cei 26 de miniştri au depus jurământul de învestire în funcţie la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus noilor miniştri, după depunerea jurământului, că îşi doreşte ca într-o zi să îi explice cum vor ajunge la deficit bugetar de 3 la sută, cum vor creşte salariile, cum vor scădea impozitul, TVA şi multe alte lucruri. Şeful statului le-a mai spus că trebuie să "livreze" ceea ce au promis în campania electorală.

De la ora 21.00, a avut loc prima şedinţă a noului guvern, care a durat mai puţin de o oră. Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut miniştrilor să facă un inventar al problemelor urgente pe fiecare minister, pentru a putea să le prezinte la următoarea şedinţă de Guvern, care va avea loc vineri. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.