Două pieţe din Târgovişte au fost amendate cu câte 10.000 de lei de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) pentru că nu respectau prevederile din ordonanţele militare. Una dintre pieţe a fost închisă temporar, dar redeschisă după ce a remediat neregulile constatate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Dâmboviţa, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Eduardt Cozminschi, au verificat modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile Ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum şi felul în care sunt respectate drepturile consumatorilor, în pieţele din judeţ.

“Existenţa mai multor nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, au determinat reprezentanţii ANPC să dispună măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor a Pieţei Agroalimentare 1 Mai, din Târgovişte, operatorului economic care o are în administrare fiindu-i aplicată şi o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare nr. 3/2020 şi nr. 10/2020 (nu au fost implementate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta, prezenţa pavimentului neigienizat şi cu plăci lipsă, lipsa afişării prevederilor speciale legate de accesul prioritar al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, în intervalul orar prevăzut în Ordonanţele militare)”, se arată în comunicat.

Totodată, în urma verificărilor realizate la Piaţa Bucegi, din Târgovişte, operatorul economic care o administrează a fost amendat de către comisarii ANPC cu 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare nr. 3/2020 şi nr. 10/2020, adică nu au fost luate măsurile de distanţare socială, culoarele dintre tarabe nu aveau lăţimea prevăzută şi nu erau afişate prevederile speciale legate de accesul prioritar al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, în intervalul orar prevăzut în ordonanţele militare.

De asemenea, echipele de control au verificat agenţii economici care vindeau diverse produse alimentare în pieţe. Doi producători au primit avertisment pentru nerespectarea condiţiilor de expunere a mărfurilor la comercializare şi un agent economic a fost amendat cu 5.000 lei, pentru că vindea produse cu termenul de valabilitate depăşit şi fără elemente de identificare.

ANPC a mai transmis că miercuri, Piaţa 1 Mai din Târgovişte a fost redeschisă, în urma verificării, de către comisarii CJPC Dâmboviţa, a remedierii abaterilor constatate în timpul controlului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.