Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Braşov anunţă, miercuri, că face o anchetă administrativă internă în care va implica atât Consiliul Medical, cât şi Comisia de etică a spitalului, în cazul unui bărbat care a murit acasă, după ce, în timpul Crăciunului, a fost consultat şi trimis acasă, în două rânduri, de către medici de serviciu în acele zile. Potrivit sursei citate, aceştia au considerat că pacientul nu prezenta semnele clinice ale vreunei afecţiuni care să necesite internarea şi, în cadrul acesteia, un tratament specific asociat. Conducerea unităţii susţine că a fost vorba despre „o evoluţie fulminantă şi infaustă” a unei patologii „extrem de dificil de diagnosticat şi, mai ales, de tratat”. În acest caz, a fost deschis şi un dosar penal.
Conducerea SCJU Braşov îşi exprimă, miercuri, într-un comunicat de presă, „profunda compasiune faţă de familia şi apropiaţii pacientului decedat în urma evoluţiei fulminante şi infauste a unei patologii extrem de dificil de diagnosticat şi, mai ales, de tratat”.
Potrivit sursa citată, pacientul a fost consultat în 23 şi 25 decembrie 2025 de către doi medici diferiţi, care erau de serviciu în zilele respective, ambii considerând că pacientul „nu prezenta semnele clinice ale vreunei afecţiuni care să necesite internarea şi, în cadrul acesteia, un tratament specific asociat”.
Aceeaşi sursă menţionează că în perioada sărbătorilor de iarnă toate liniile de gardă de specialitate din spital au fost „complete şi pe deplin funcţionale”.
„Ţinând cont de faptul că în acest caz a fost deschis un dosar penal, la cererea organelor de anchetă, vom pune la dispoziţia acestora toate informaţiile considerate necesare şi relevante. În paralel, va fi desfăşurată şi o cercetare administrativă instituţională în care vom implica atât Consiliul Medical, cât şi Comisia de etică a spitalului, în scopul punerii în evidenţă şi clarificării circumstanţelor caracteristice evoluţiei cazului”, precizează sursa citată.
Potrivit conducerii spitalului braşovean, pe tot parcursul cercetării interne va fi respectat, „în mod instituţional, principiul prezumţiei de nevinovăţie ca drept fundamental al tuturor celor implicaţi”.
Potrivit presei locale, soţia bărbatului susţine că medicii l-au consultat şi l-au trimis acasă „cu vitamine şi algocalmin”, deşi soţul său se simţea foarte rău şi se plângea de dureri puternice în piept.
Poliţia Braşov a deschis un dosar penal în acest caz şi aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a afla cu exactitate cauza morţii bărbatului, în contextul în care aesta a murit acasă la câteva zile după ce se prezentase ultima oară la spital.




























