Doi foşti directori ai Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" şi un economist al instituţiei au fost trimişi în judecată de DNA după ce ar fi încheiat cu o firmă un acord cadru şi mai multe contracte pentru servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare, angajând cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată. Centrul de Cultură s-a constituit parte civilă în proces cu suma de peste 5,8 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Bogdan Cornel Popa, director general al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" (C.C.P.B.P.B.) în perioada 2011-2013, pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marin Nae, director generalal Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” (C.C.P.B.P.B.) în perioada 2014-2015, pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi Ruxandra-Mihaela Petroi-Avasiloae, economist în cadrul C.C.P.B.P.B., pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în cursul lunii mai 2012, între Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” (C.C.P.B.P.B.), reprezentat de Bogdan Cornel Popa, şi o societate comercială a fost încheiat un acord cadru, pe o durată de 4 ani, având ca obiect servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare.

Ulterior, până în anul 2015, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au fost încheiate, cu aceeaşi societate, cinci contracte subsecvente care au fost supraevaluate, angajându-se cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată, arată DNA.

Documentele menţionate, precum şi o parte din actele adiţionale, au fost semnate, la momente diferite, de Popa, ca director general al C.C.P.B.P.B,  şi Marin Nae, în calitate de director general, respectiv şef serviciu administrativ în cadrul C.C.P.B.P.B. 

"În demersurile lor infracţionale, cei doi inculpaţi au beneficiat de ajutorul inculpatei Petroi – Avasiloae Ruxandra –Mihaela care, în perioada 2012 -2015, atât în nume personal, dar şi pentru directorul general Nae Marin, a semnat referatul privind valoarea estimată a serviciilor ce formează obiectul acordului cadru precum şi mai multe contracte subsecvente şi acte adiţionale", mai arată DNA.

Astfel, a fost cauzat un prejudiciu C.C.P.B.P.B. în cuantum de 5.867.153 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractelor.

Tototată, în cursul anului 2012, în contextul amintit, Bogdan Cornel Popa, cu ocazia semnării acordului cadru menţionat, a pretins de la reprezentanţii societăţii respective, cu titlu de mită, 50% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi ce urma să fie emisă, iar ulterior, în perioada mai 2012 – septembrie 2015, a primit suma de 2.138.242 lei (ce reprezintă 40% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi).

Centrul de Cultură"Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5.867.153 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra unor bunuri mobile şi imobile ale Ruxandrei Petroi-Avasiloae şi ale unei alte persoane.

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul societăţii comerciale beneficiară a contractelor menţionate.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menţionează că, anterior, Bogdan Cornel Popa a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.