Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că în Marea Neagră s-a minat masiv, cel puţin în zona malului ucrainean, precizând că este posibil ca aceste mine să ajungă şi în zona noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Mina venea din barajul de la Odesa. Informaţiile din timpul unui conflict armat trebuie să le luăm ca atare. Partea ucraineană cu care am vorbit cu câteva zile înainte, când se punea această problemă, mi-a spus că ruşii au minat. Evident că probabil şi partea ucraineană a minat zona pentru a nu putea să intre în zona lor vasele...Într-un conflict armat este o practică militară”, a declarat Vasile Dîncu, luni seară, la Digi 24. 
 
El a precizat că zona este survolată de elicoptere pentru identificarea unor astfel de mine.  
 
“Indiferent cine a minat în Marea Neagră s-a minat masiv în zona malului ucrainean cel puţin şi atunci există posibilitatea ca mine desprinse din sistem să fi pornit în plutire peste tot. S-a mai şi bombardat în acea zonă. Mi-a spus un diplomat ucrainean că zone care au fost minate au fost şi bombardate la întâmplare, adică cu greşeli de artilerie şi e clar că aceste mine s-ar putea să ajungă şi zona noastră. Am trimis elicoptere, avem elicoptere care survolează marea în acest moment. Nu s-a văzut populaţie de mine care să fi scăpat. Dar sunt mine care au ajuns în Bosfor. Cu siguranţă vor mai fi, trebuie să fim foarte atenţi. Dispozitivul nostru este bine pus la punct”, a explicat ministrul Apărării. 
 
El a precizat că a vorbit cu ministrul Apărării din Italia şi în zona Mării Negre vor veni două dragoare de mine din ţara respectivă şi posibil şi un vas de comandă.
 
O mină marină plutind în derivă a fost observată, luni dimineaţă, de un pescador, în Marea Neagră, la 70 de kilometri de Capul Midia, iar în zonă a fost trimisă o navă militară pentru neutralizarea acesteia. Misiunea s-a încheiat cu succes, iar nava a revenit, luni seara, în portul militar Constanţa
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.