Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat vineri la festivitatea de absolvire şi înaintare în primul grad de ofiţer a promoţiei 2022 „Încoronarea de la Alba Iulia - 100" de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I", organizată la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol. „Sunteţi generaţia simbolică pentru că aveţi numele unui proiect de ţară, cel mai important proiect de ţară din secolul trecut”, a precizat el în discursul susţinut la festivitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Apărării Naţionale l-a felicitat pe şeful de promoţie pe academie, slt.ing. Gabriel-Valentin Pătraşcu, pentru rezultatele excelente obţinute pe timpul studiilor, acesta absolvind cu media generală 9,72, specializarea Aeronave şi motoare de aviaţie, arată comunicatul de presă al MApN.

În discursul său, ministrul Apărării le-a mulţumit tuturor absolvenţilor şi cadrelor didactice pentru efortul lor comun susţinut pe durata celor patru ani de studii şi i-a îndemnat să se ridice la nivelul înaintaşilor care au reuşit să aşeze România la loc de frunte pe harta Europei.

„Sunteţi generaţia simbolică pentru că aveţi numele unui proiect de ţară, cel mai important proiect de ţară din secolul trecut. Acest proiect de ţară, înaintaşii noştri, cu toate necazurile şi cu toate lucrurile pe care istoria le-a adus în faţa naţiunii noastre, s-a realizat. Deci, voi trebuie să faceţi următorul proiect de ţară. Generaţia voastră trebuie să reconstruiască România şi acest lucru nu este foarte uşor”, a afirmat Vasile Dîncu.

Ministrul Dîncu a declarat, de asemenea, că „pentru a avea o apărare care să te pună sub o umbrelă adevărată de securitate, care să te ajute să te dezvolţi ca naţiune, este nevoie să faci sacrificii”.

„Românii vor înţelege în foarte scurt timp că militarii au nevoie de respectul demnităţii lor, de salarii şi locuri de muncă decente pentru ei şi pentru familiile lor, vor înţelege că pensiile militare nu sunt pensii speciale şi că fac parte din modalitatea prin care ţara se pregăteşte pentru ce este mai rău într-o anumită situaţie. Vor înţelege că sacrificiul pe care îl faceţi dumneavoastră şi toţi cei care îmbracă haina militară este unul în care vă puneţi în contractul social, viaţa. La dumneavoastră scrie în contract „cu preţul vieţii". Nu scrie în niciun alt contract al nostru, al celorlalţi din societate, acest lucru. Nu va mai trece mult timp şi oamenii vor înţelege că un soldat profesionist nu poate fi echivalat - aşa cum este în momentul acesta echivalat - cu un muncitor necalificat, aşa cum se întâmplă în acest moment în echivalenţa cu funcţii civile. Toate aceste lucruri le vom schimba”, a mai subliniat ministrul Apărării Naţionale, în discursul său, conform sursei citate.

Din cei 301 absolvenţi ai celor 16 specializări din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I", 213 absolvenţi sunt repartizaţi în structuri aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, iar alţi 88 de absolvenţi au ca beneficiar Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi  Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.