Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, după vizita făcută, sâmbătă, la Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistriţa, a venit la această unitatea militară pentru că este una de elită,care se află în procesul NATO de modernizare a Armatei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Apărării Naţionale a transmis, printr-un comunicat de presă, că Vasile Dîncu a avut o întrevedere sâmbătă, cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul vizitei comune efectuate de cei doi oficiali la Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistriţa.
 
“Discuţiile s-au concentrat pe principalele subiecte abordate de miniştrii apărării din statele membre ale NATO la reuniunea din 15-16 iunie , de la Bruxelles, precum şi pe agenda viitorului Summit al Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Madrid. Ministrul apărării naţionale a subliniat importanţa deciziilor ce se vor adopta în cadrul Summit-ului, mai ales în actualul context complex de securitate, cauzat de invazia Rusiei asupra Ucrainei. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre adoptarea noului Concept Strategic, document de importanţă majoră pentru NATO. În acest context, ministrul Dîncu a subliniat că acest nou document direcţionează şi trasează sarcini şi obiective strategice referitoare la adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare şi apărare şi reflectă angajamentul puternic al membrilor NATO de a apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat”, se arată în comunicatul MApN.
 
Sursa citată menţionează că un alt subiect de pe agenda acestei întâlniri a fost reprezentat de importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică evocându-se, astfel, angajamentul aliat pentru consolidarea relaţiei cu partenerii cu care împărtăşim aceleaşi valori din vecinătatea estică, care sunt cei mai expuşi la interferenţele Rusiei, cu o atenţie deosebită asupra Republicii Moldova, prilej cu care a fost punctată nevoia de continuare a demersurilor de acordare a sprijinului practic.
 
În cadrul vizitei de lucru, conducerile Diviziei 4 "Gemina" şi Brigăzii 81 Mecanizate au prezentat celor doi oficiali informări cu privire la organizarea, specificul misiunilor, înzestrarea, nivelul de încadrare cu personal şi stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite  pentru anul in curs al celor două structuri militare. De asemenea, celor doi demnitari le-a fost prezentat stadiul lucrărilor de investiţii  care se derulează la sediul unităţii militare din Bistriţa, după care au vizitat standurile de tehnică militară, biserica de garnizoană şi s-au întâlnit cu o parte din efectivele Brigăzii.
 
Ministerul Apărării Naţionale a mai adăugat că secretarul  general adjunct al NATO le-a mulţumit militarilor din Brigada 81 Mecanizată pentru profesionalism, dedicare şi modul ireproşabil în care şi-au făcut datoria în misiunile externe, din Angola şi până în Afganistan şi a accentuat, în mesajul adresat militarilor prezenţi, importanţa deciziilor care vor fi luate săptămâna viitoare la Summitul NATO de la Madrid.
 
“România va continua să investească în apărare. Nu este o cheltuială fără sens. Ştiu că multă lume consideră că de banii aceştia putem face şi altceva. Dar uitaţi-vă la războiul de la graniţele noastre. Avem nevoie de o armată mai bine înzestrată. Avem nevoie de militari mai bine motivaţi. Avem nevoie de tineri care să-şi dorească să îmbrăţişeze cariera militară cu condiţii în licee şi în academiile militare de ultimă generaţie", a declarat secretarul general adjunct Geoană.
 
La rândul său, ministrul Vasile Dîncu a evidenţiat nivelul înalt de pregătire atins, în misiunile externe executate în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul exerciţiilor şi activităţilor de instruire executate în ţară şi peste hotare, de militarii Brigăzii 81 Mecanizate.
 
"Am venit în această unitate militară pentru că este o unitate de elită, care se află în procesul NATO de modernizare a Armatei. Este una din brigăzile care a încheiat procesul acesta. Urmează să aducem aici şi tehnică nouă, începând de anul viitor vom avea Piranha 5 aici, şi în anii următori şi alte elemente de înzestrare, care sunt din zona modernizării armatelor NATO," a afirmat  ministrul Apărării.
 
El a evidenţiat  eforturile pe care MApN le face pentru modernizarea echipamentelor de luptă, ministrul Dîncu arătând că acestea trebuie dublate de  măsuri concrete şi urgente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale personalului militar şi civil.
 
"Aceasta este lupta mea şi a echipei pe care o conduc la vârful Ministerului. Cea mai importantă resursă a noastră sunteţi dumneavoastră, militarii şi personalul civil care activaţi în cadrul MApN. Fără un nivel de încadrare optim al structurilor militare, fără oameni motivaţi şi care să beneficieze de perspective profesionale în pas cu aspiraţiile normale ale vremurilor actuale,  fără condiţii decente atât la locul de muncă, precum şi acasă, alături de familii, nu putem vorbi despre o strategie de modernizare realistă şi eficientă a armatei noastre.  Avem nevoie de un sistem de salarizare decent pentru personalul nostru militar şi civil, iar acesta nu este o promisiune de nivel politic, ci o prioritate majoră a mandatului meu de ministru", a mai declarat Vasile Dîncu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.