Patruzeci de elevi din Deva, cu vârste între 6 şi 18 ani, sunt monitorizaţi de Direcţia de Asistenţă Socială, după ce au adunat peste 2.000 de absenţe în două luni de şcoală. Şase dintre aceşti copii nu au mers deloc la cursuri de la începutul anului şcolar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”40 de elevi din municipiul Deva, cu mai mult de 2.000 de absenţe acumulate de la începutul anului şcolar, sunt monitorizaţi de asistenţii sociali ai Direcţiei de Asistenţă Deva, după ce şcolile la care învaţă împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara au solicitat sprijinul instituţiei. Elevii au vârste cuprinse între 6 – 18 ani şi vor fi monitorizaţi timp de 3 luni sau 6 luni, în funcţie de numărul de riscuri identificate în urma anchetelor sociale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Deva.

Şase dintre elevii aflaţi în risc de abandon şcolar sunt înscrişi la Liceul Tehnologic ”Transilvania”, în clasele I-III, şi nu s-au prezentat niciodată la cursuri de la începutul anului şcolar, potrivit DGASPC Hunedoara.

În aceeaşi perioadă, alţi 13 de elevi, din clasele I-VII, de la Colegiul Naţional Pedagogic ”Regina Maria” au adunat, împreună, mai mult de 700 de absenţe în 7 săptămâni de şcoală.

Pe de altă parte, 21 de elevi de gimnaziu şi liceu de la Liceul Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu” au între 40 şi 168 de absenţe, conform datelor raportate de către şcoli pentru perioada 5 septembrie - 31 octombrie 2022.

Totodată, peste două treimi dintre elevii cu absenţe nemotivate sunt băieţi, în timp ce fetele reprezintă 35% din totalul acestora.

În prezent, reprezentanţii Compartimentului Intervenţie în Situaţii de Urgenţă şi Prevenire Marginalizare Socială desfăşoară anchete sociale la domiciliul elevilor cu absenţe nemotivate pentru identificarea cauzelor care îi determină pe aceştia să lipsească de la cursuri. În acelaşi context, părinţii elevilor sunt consiliaţi cu privire la dreptul copilului la educaţie, conform legislaţiei în vigoare, dar şi asupra consecinţelor legale care decurg din nerespectarea acestui drept.

”Mai mult de jumătate dintre anchetele sociale în cazul celor 40 de elevi cu absenţe au fost realizate de către DAS Deva, iar rezultatele acestora relevă că principalii factori care conduc la abandonul şcolar sunt reprezentaţi de influenţa unui anturaj nepotrivit, provenienţa copilului dintr-o familie dezorganizată sau programul haotic de somn al adolescenţilor care îşi petrec nopţile pe conturile de pe reţelele sociale. În perioada monitorizării, asistenţii sociali urmăresc atât modificările care intervin în situaţia socială, familială şi economică a elevilor, cât şi frecvenţa participării acestora la cursuri şi rezultatele la învăţătură”, mai scrie în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.