Deputatul USR PLUS Iulian Bulai afirmă că ambii părinţi ai unui amic al său au murit de Covid-19 în această săptămână. ”Nu e de glumă. E o chestiune de viaţă şi de moarte”, afirmă deputatul, precizând că ”prin solidaritate, nu prin egoism, vom ieşi din aceste momente teribile care ne tulbură pe toţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ambii părinţi ai unui amic au murit de Covid-19. Săptămâna aceasta. În judeţul Neamţ. Nu e de glumă. E o chestiune de viaţă şi de moarte. Astăzi mă despart de toţi prietenii de pe Facebook care iau în derâdere existenţa acestui virus, care cred că totul este o conspiraţie, care protestează ca să plece pandemia, sau care dau foc la măşti pe stradă”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Iulian Bulai.

Acesta afirmă că ”e despre viaţă şi moarte”.

”Nu viaţa unor oameni de pe alte continente sau din alte ţări. Ci a celor de lângă noi. Prieteni. Familie. Apropiaţi. Prin solidaritate, nu prin egoism, vom ieşi din aceste momente teribile care ne tulbură pe toţi”, a mai scris deputatul.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.