O delegaţie condusă de dr. Heather Papowitz, manager de criza în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a întâlnit, luni, cu conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara. Specialistul OMS a vrut să vadă care sunt condiţiile de tratament din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva SARS-CoV 2, care sunt nevoile medicilor şi cum poate ajuta organizaţia spitalul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Ne bucurăm să avem astăzi vizita reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care doresc să vadă situaţia reală, în teren, şi împreună să analizăm măsurile pe care le-am putea lua astfel încat să ţinem sub control pandemia. Totodată, trebuie să vedem şi sprijinul pe care OMS îl poate oferi ţării noastre”, a transmis, luni, dr. Virgil Musta, şef Secţie Boli Infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara. 

Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a vizitat zona unde se fac triajul şi evaluarea pacienţilor COVID 19, radiologia, acolo unde pacienţii sunt evaluaţi imagistic, dar a vrut să afle mai multe informaţii şi despre programul Pandemic Controller, elaborat de dr. Virgil Musta.  

"Vrem să vedem situaţia în teren, efectiv, dincolo de statistici şi de raportări. Să vedem exact ce se întâmplă. Cel mai bine este să lucrăm ca o echipă pentru a sprijini eforturile depuse. Felicităm guvernul că a decis să pună în aplicare măsuri mai dure. Ştim că, acum, este o presiune uriaşă pe sistemul sanitar. Cel mai important este să ţinem scăzut numărul de cazuri, să facem în aşa fel încât pacienţii să nu ajungă în spitale, să ridicăm presiunea de pe unităţile sanitare. Aşa că, această vizită este extrem de importanta şi, la final, vom trage concluziile”, a afirmat, la rândul său, dr. Heather Papowitz, reprezentant OMS. 

Managerul unităţii medicale, Cristian Oancea, a precizat că specialiştii OSM s-au arătat interesaţi, în principal, de circuitul pacienţilor, de metode de diagnostic şi tratament.  

”Sperăm în ajutorul dânşilor şi să vedem că se va termina acest val 4", a afirmat medicul Cristian Oancea.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.