Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, a afirmat că media la nivel naţional este sub 20 de elevi per formaţiune de studiu, dar dacă mergem în şcolile centrale vedem că se încalcă legislaţia şi sunt efective mult mai mari decât ar trebui. ”Trebuie să terminăm cu această polarizare”, a spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Iulian Cristache a declarat, luni, la Prima News, că părinţii cu posibilităţi materiale îşi duc copiii la şcolile foarte bune, ”fentând” legea cu ajutorul vizelor de flotant. 
“Teoretic, părintele trebuie să aibă parte de un act educaţional aşa cum şi-l doreşte sau cum consideră el de cuviinţă atât acest învăţământ preşcolar,  cât şi învăţământul primar şi gimnazial, prin nişte şcoli foarte bune unde se duc părinţii care au aceste posibilităţi, fentând legea, cu aceste vize de flotant. Dacă noi am respecta atât pe orizontală, cât şi pe verticală, această repartizare, cu certitudine că vom vorbi de şcoli bune şi de grădiniţe bune peste tot, nu doar cele din zona centrală. În zonele limitrofe rămân doar părinţii care nu au posibilităţi financiare, poate unii dintre ei nu au niciun nivel de educaţie astfel încât să vină în sprijinul copiilor. Aici nu mă refer la educaţia academică, mă refer la educaţia de bază, la o educaţie informală, astfel încât să sprijine activitatea copiilor după ce vine de la grădiniţă şi după ce vine de la şcoală”, a declarat Iulian Cristache. 
El a precizat că media naţională per formaţiune de studiu este sub 20 de elevi la nivel naţional, dar în unităţile de învăţământ centrale sunt efective mai mari de elevi într-o clasă decât prevede legea. 
“Investiţii nu sunt, din păcate, şi dacă vreţi să vorbim de spaţiu şi fac paralela asta între grădiniţă şi între primar şi gimnazial, o să rămâneţi surprinşi dacă vă spun că media per formaţiune de studiu la nivel naţional, asta ca să scot în evidenţă modul în care polarizăm învăţământul, este una sub 20 de elevi per formaţiune de studiu. Dacă ne ducem în aceste şcoli centrale şi în aceste grădiniţe, vom vedea că se încalcă complet legislaţia şi vorbim de efective mult mai mari decât ar trebui şi cât este trecut în legislaţie. Trebuie să facem tot ce ţine de noi şi să terminăm cu această polarizare care este foarte importantă şi este un punct important prin care noi putem să ridicăm sistemul de învăţământ pentru că părinţi responsabili şi în zonele limitrofe înseamnă că responsabilizează inclusiv activitatea din acea unitate de învăţământ”, a explicat preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.