Corpul de control al ministrului Sănătăţii va merge săptămâna viitoare la Spitalul Clinic de Oftalmologie din Capitală, după ce GSP a scris că managerul acestei unităţi medicale, Monica Pop, a fost angajată a firmei căreia i-a închiriat un spaţiu în spital unde se vând inclusiv cristaline pentru pacienţi, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, precizând că legea spune foarte clar că "funcţia de manager este incompatibilă cu extercitarea oricăror funcţii, cu excepţia funcţiilor din domeniul medical din aceeaşi unitate".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Colintineanu a spus că o echipă a Corpului de control al Guvernului va merge săptămâna viitoare la Spitalul Clinic de Oftalmologie din Capitală pentru a verifica aceste informaţii, iar cazul va fi tratat cu "maximă seriozitate".

"Dacă se va proba acest caz, la fel ca oricare altul, va fi tratat cu maximă seriozitate pentru că reprezintă o încălcare a legii", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, răspunzând unei întrebări cu privire la angajarea prof. dr. Monica Pop, director de spital, la o firmă căreia i-a închiriat un spaţiu din propriul spital.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Dar articolul178 din Legea sănătăţii spune foarte clar că funcţia de manager este incompatibilă cu extercitarea oricăror funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi  indemnizate, cu excepţia funcţiilor din domeniul medical din aceeaşi unitate", a adăugat Colintineanu. 

Monica Pop, cel mai longeviv director de spital din România, a beneficiat de sprijinul parlamentarului PSD Florian Popa, care s-a numit membru în CA al Spitalului de Oftalmologie şi şeful Comisiei de concurs, ea câştigând astfel concursul de manager şi în 2010 şi în 2014, scriu, miercuri, jurnaliştii GSP. De asemenea, directorul Monica Pop a închiriat firmei Monona, care vinde mâncare, dar şi rame de ochelari, lentile şi cristaline pentru bolnavi, un spaţiu în spital şi a prelungit contractul de patru ori de atunci, iar, în schimb, firma a angajat-o, timp de patru ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.