Yolanda Creţescu, psiholog clinician şi psihoterapeut adlerian, a explicat pentru News.ro ce se poate afla în spatele unui comportament precum cel al elevului de clasa a VII-a din Bistriţa care a atacat o profesoară şi un coleg cu un briceag, purtând o cască şi o cagulă. Poate fi vorba despre o criză de apartenenţă pe care a trăit-o elevul, despre o poveste interioară construită în timp, în tăcere. Psihologul explică de fapt mecanismele care ar fi putut sta în spatele unui asemenea gest extrem. Lipsa de apartenenţă la grup, singurătatea, nevoia de a fi văzut au fost compensate printr-un mecanism care a presupus, în acest caz, violenţă. Violenţă pentru a putea fi văzut şi validat de un grup. Iar scenariile precum cel de la Bistriţa mai sunt posibile, atrage atenţia psihologul. „Ce vor să demonstreze? Că există. Că au putere. Că nu mai sunt copilul căruia i se pune piedică. De aceea efectul de contagiune este real. Fiecare filmare distribuită, fiecare nume repetat în presă poate deveni, pentru alt copil vulnerabil, o invitaţie”, spune Yolanda Creţescu.
Psiholog: "Ce vor să demonstreze? Că există. Că au putere. Că nu mai sunt copilul căruia i se pune piedică"
"Nu cred că vorbim despre un singur moment de furie. Vorbim despre o poveste interioară construită în timp, în tăcere dacă luăm exemplul cazului de la Bistriţa, după informaţiile publice.
Punctul de plecare pare să fie o criză de apartenenţă. Venit din Spania în 2019, era descris ca mai singuratic, puţin integrat în colectiv. Bunicul spune că era hărţuit: i se punea piedică, era agresat.
Din perspectiva mea ca psihoterapeut adlerian, orice comportament are un scop. Un copil dezrădăcinat, umilit, care nu-şi găseşte locul, trăieşte intens sentimentul de inferioritate şi se întreabă: cum pot conta? Când drumul firesc spre apartenenţă, prin prieteni, familie şi şcoală, pare închis, compensarea alege calea inutilă: puterea asupra altuia. Violenţa devine o formă distorsionată de a spune "Acum mă vedeţi".
Aşa se formează o logică privată, o explicaţie despre lume care are sens doar din interior: "Sunt nedreptăţit. Lumea e periculoasă. Am dreptul să lovesc primul." Ideologia vine apoi şi îi oferă un vocabular, un duşman şi o identitate.
Detaliul psihologic de la Bistriţa e ţinta. Victima vizată era un elev pe care îl considera indian, din cauza tenului mai închis, şi cu care nu avusese conflicte. Nu s-a răzbunat pe cei care l-au rănit. A ales un copil mai mic, perceput ca "altul". Aceasta este deplasarea: cel aflat jos în ierarhie îşi construieşte o ierarhie nouă, în care el e sus", explică psihologul.
Costumul, briceagul, lipsa de conştientizare. Ce se află în spatele acestor elemente? "Identitatea de copil slab e înlocuită cu una de luptător", spune psihologul, care consideră că este încă prea devreme pentru concluzii clinice în acest caz.
"Cască militară, cagulă, mănuşi, briceag. Un băiat de 13 ani se transformă, în baia şcolii, în "soldat". Identitatea de copil slab e înlocuită cu una de luptător. Mesajul atribuit lui pe TikTok, că ceilalţi nu ştiu cât de periculos e, spune tot: nevoia disperată de a fi văzut ca cineva de temut.
Cât despre "lipsa remuşcărilor", înţeleg că chiar procurorul a spus că nu ştie în ce măsură copilul conştientiza. Răceala de după poate fi şoc, disociere sau raţionalizare ideologică. E prea devreme însă pentru concluziile clinice", a precizat Yolanda Creţescu.
Cazul de la Bistriţa nu e singular, din păcate. Un alt atac a avut loc câteva zile mai târziu într-o şcoală din Piteşti. Pot fi şi provocări pe reţele? Ce vor să arate, să demonstreze? "Există comunităţi online care transformă autorii unor atacuri în eroi", atrage atenţia psihologul.
Psiholog: "Pentru un adolescent singur, aceste spaţii oferă exact ce îi lipseşte: apartenenţă, recunoaştere, un rol"
"Nu neapărat provocări în sensul trendurilor virale. Dar mecanismul este foarte asemănător şi, în unele privinţe, mai adânc.
Există comunităţi online care transformă autorii unor atacuri în eroi, le numără "scorurile", le distribuie manifestele şi filmările. Pentru un adolescent singur, aceste spaţii oferă exact ce îi lipseşte: apartenenţă, recunoaştere, un rol.
La Bistriţa se vede clar această logică. Presa scrie că ar fi pregătit atacul opt luni şi ar fi publicat un manifest de 60 de pagini, cu admiraţie pentru autori ai altor atacuri. Avea o listă cu încă patru ţinte şi ar fi vrut să transmită atacul în direct.
Manifestul, lista, transmisia live, casca şi cagula sunt elemente de scenografie. Atacul a fost gândit ca un spectacol pentru un public invizibil. Mesajele găsite erau în engleză, alături de simboluri legionare. E o combinaţie tipică: o subcultură globală a urii, care împrumută simboluri locale. Copilul nu şi-a inventat ideologia, e o reţetă des întâlnită.
Ce vor să demonstreze? Că există. Că au putere. Că nu mai sunt copilul căruia i se pune piedică.
De aceea efectul de contagiune este real. Fiecare filmare distribuită, fiecare nume repetat în presă poate deveni, pentru alt copil vulnerabil, o invitaţie", a declarat aceasta.
Ce arată aceste atacuri despre accesul la reţele şi relaţia adolescenţilor cu părinţii lor? Sub aspectul normalităţii, al unui copil cuminte, cu rezultate bune la şcoală, al liniştii din casă se pot ascunde planuri sau poveşti pe care părinţii sau cei care sunt în locuinţă nu le bănuiesc, deşi sunt prezenţi fizic.
Psiholog: "Notele bune, liniştea, faptul că "stă în camera lui" pot fi exact semnele pe care le ratăm"
"Mulţi copii au astăzi o "cameră" în care părinţii nu intră: telefonul. Părinţii sunt prezenţi fizic, dar absenţi acolo unde copilul îşi construieşte identitatea. Nu din rea-voinţă, ci pentru că de multe ori nu ştiu ce să caute, sunt obosiţi sau cred că "e doar un joc".
La Bistriţa, opt luni de pregătire, un manifest public şi postări cu ameninţări s-au petrecut într-o casă cu adulţi, la un copil despre care bunicul spune că învăţa bine. Nu spun asta ca să acuz familia. Spun ca să arăt cât de bine poate ascunde camera digitală un copil care, la suprafaţă, pare în regulă. Notele bune, liniştea, faptul că "stă în camera lui" pot fi exact semnele pe care le ratăm.
După atac, un deputat a anunţat un proiect de lege pentru interzicerea reţelelor sociale sub 14 ani. Înţeleg impulsul, dar interdicţia singură nu rezolvă. Un copil căruia îi iei telefonul, dar cu care nu vorbeşti, îşi va găsi alt telefon. Copilul acesta nu a fost radicalizat doar de un ecran. A fost radicalizat de un gadget care a umplut un gol pe care nimeni din jur nu l-a umplut.
Ce protejează cu adevărat este relaţia: un părinte curios, nu doar un părinte care controlează. Întrebarea "Ce te-a făcut să râzi azi online? " deschide mai multe uşi decât "Dă-mi telefonul! "", a precizat psihologul.
Cum poţi realiza ca părinte că adolescentul tău premeditează un atac în şcoală? Nu există un semn unic, spune psihologul. Există însă tipare care, adunate, ar trebui luate în serios, nu ignorate. Iată la ce ar trebui să fie atenţi părinţii adolescenţilor:
"Retragerea socială. Izolare accentuată, renunţarea la prieteni, mult timp petrecut singur în cameră sau online. Fascinaţia pentru atacuri şi atacatori. Interes repetat pentru arme, pentru autori de atacuri, pentru conţinut despre masacre. Limbajul care dezumanizează. Glume sau remarci despre alte etnii, religii sau colegi, ca şi cum aceştia ar fi mai puţin oameni.
Anunţurile voalate. Fraze de tipul "O să vedeţi voi", postări sau desene cu mesaje de ameninţare.
Obiecte şi pregătiri neobişnuite. Echipament tactic, cuţite, cagule, liste, scrieri lungi ţinute ascunse.
Schimbări bruşte. Un calm neobişnuit după o perioadă de agitaţie, sentimentul că "şi-a găsit un scop", secretomanie intensă.
La Bistriţa, aproape toate aceste semnale au existat: izolarea, bullyingul, mesajele online, scrierile ideologice, echipamentul, lista de ţinte. Problema e că fiecare semnal a fost văzut, poate, de altcineva. Colegii au văzut postările. Şcoala a văzut un copil retras, dar "fără probleme". Familia a văzut, poate, un adolescent tăcut. Nimeni nu a avut imaginea întreagă", spune psihologul.
Cum procedezi ca părinte când identifici astfel de elemente? Intervenţia calmă, întrebările directe adresate copilului iar apoi ajutor de specialitate: psiholog, medic şi chiar poliţia în anumite situaţii grave.
"Ce faci ca părinte? Nu intri în panică şi nu ataci. Întrebi direct şi calm: "Mă îngrijorează ce am văzut. Te gândeşti să faci rău cuiva? ". Întrebarea nu "sădeşte" ideea, ci îi arată copilului că eşti acolo. Dacă nu e prea târziu.
Apoi ceri ajutor specializat: psihologul şcolii, un psihoterapeut, medicul. Dacă riscul pare iminent, adică există arme, o dată stabilită sau o ţintă numită, anunţaţi imediat poliţia şi şcoala. Să fii loial copilului tău înseamnă uneori să-l opreşti. Când vezi o piesă a puzzle-ului, nu o arunca", spune psihologul.
Poate sistemul actual de educaţie să prevină astfel de atacuri? Cât este de greu, cum se poate implica mai mult? Nu pot fi eliminate total astfel de situaţii, dar cu siguranţă se poate face mai mult decât se face acum, consideră psihologul. Este nevoie de echipe de evaluare a riscului în şcoli, bullyingul tratat ca urgenţă psihologică, alianţă şcoală-părinte, educaţie digitală. Sunt doar câteva dintre aspectele care ar trebui schimbate în opinia psihologului Yolanda Creţescu.
Psiholog: "Un copil a strigat luni la rând, în limba pe care o ştia, iar noi nu am fost acolo să-l auzim"
"Să le reducă, da. Să le elimine complet, nu cred că poate vreun sistem din lume. Dar putem face mult mai mult decât acum.
Cel mai incomod detaliu de la Bistriţa: şcoala făcuse parte din programul Previsio al SRI, pentru prevenirea radicalizării. Totuşi, elevul nu era în evidenţe cu probleme de comportament. Asta arată limita prevenţiei de tip informativ. Poţi explica radicalizarea într-o prezentare, dar dacă nimeni nu adună semnalele despre un copil anume, programul rămâne o lecţie, nu o plasă de siguranţă. Semnalele erau online, iar şcoala priveşte mai ales ce se întâmplă offline.
Ce a urmat a fost reacţie, nu prevenţie: psihiatrie, brăţară electronică, ordine de protecţie pentru şase elevi şi profesoară, plus un nou dosar penal pentru filmările difuzate fără protejarea copiilor. Acele filmări sunt, ele însele, combustibil pentru următorul copil care caută o scenă să fie semnificativ mediului lui.
Astăzi avem prea puţini consilieri şcolari pentru prea mulţi elevi şi profesori neformaţi să recunoască semnalele. Ce cred că ar trebui făcut: În primul rând, modificarea cadrului legal, adaptat realităţii de azi. Echipe de evaluare a riscului în şcoli. Un psiholog, un diriginte şi un reprezentant al conducerii, cu un protocol clar pentru semnalele de alarmă. Bullyingul tratat ca urgenţă psihologică. Nu ca "lucruri de copii", pentru că rana neîngrijită de azi poate deveni violenţa de mâine.
Clasa ca o comunitate reală. Sentimentul de comuniune socială nu se predă printr-o lecţie, se trăieşte. Atelierele de pedagogie teatrală, lucrul în grup şi ritualurile clasei construiesc apartenenţă acolo unde altfel ar creşte izolarea. Alianţa şcoală-părinte. Întâlniri care nu se rezumă la note, ci vorbesc despre lumea online a copiilor. Educaţie digitală. Despre cum funcţionează radicalizarea, nu doar despre "pericolele internetului".
Cât e de greu? Foarte. Cere timp, bani şi curajul de a admite că unii copii suferă sub ochii noştri. Dar alternativa e să numărăm victimele.
La Bistriţa nu a lipsit informaţia. A lipsit relaţia şi a lipsit cineva care să lege punctele. Un copil a strigat luni la rând, în limba pe care o ştia, iar noi nu am fost acolo să-l auzim.
Copiii şi părinţii care simt că ceva nu e în regulă nu trebuie să rămână singuri. Pot apela liniile de sprijin, un specialist în sănătate mintală sau Direcţia Siguranţă şcolară a Poliţiei române", a explicat pentru News.ro psihologul Yolanda Creţescu.
Info Plus
Trei incidente foarte grave au avut loc în decurs de numai câteva zile.
Luni, 19 octombrie, un elev de 13 ani, cu cagulă pe faţă şi cască pe cap, a înjunghiat-o pe profesoara de matematică şi pe un coleg care a sărit în apărarea ei.
CITEȘTE ȘI UPDATE - Bistriţa - Un elev a atacat cu cuţitul o profesoară şi un alt elev. Profesoara, operată/ Agresorul a scris pe TikTok că plănuia de 8 luni atacul/ Dosar penal pentru tentativă de omor calificat/ Reacţia ministrului Educaţiei / Imagini
Trei zile mai târziu un elev de clasa a 9-a de la un liceu din Piteşti şi-a atacat cu maceta doi colegi de clasă, în toaleta şcolii.
Iar pe 23 octombrie, la un liceu din Timişoara poliţiştii au făcut verificări după ce în mediul online a apărut o fotografie cu un elev de 13 ani aflat în sala de clasă şi care ţinea în mână un cuţit.
Medikatv.ro
