Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Educaţiei din Federaţia Valonia-Bruxelles, Caroline Désir, au semnat un memorandum care vizează cooperarea în domeniul învăţământului profesional şi tehnic şi al învăţământului dual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am semnat astăzi, împreună cu Caroline Désir, Ministrul Educaţiei din Federaţia Valonia-Bruxelles, Memorandumul privind cooperarea în domeniul învăţământului profesional şi tehnic şi al învăţământului dual între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Educaţiei al Comunităţii franceze din Belgia”, a anunţat, luni seară, Ligia deca.  

Ministrul Educaţiei a precizat că Memorandumul vizează dezvoltarea unui plan de acţiuni, care va permite atingerea următoarelor obiective: menţinerea şi îmbunătăţirea cooperării bilaterale în domeniul învăţământului profesional şi tehnic (nivelurile 3 şi 4, conform Cadrului European al Calificărilor/European Qualification Framework) din România, inclusiv forma de învăţământ dual, precum şi urmărirea intereselor comune prin intermediul acestei colaborări. 

”Urmează ca grupul de lucru bilateral să coordoneze şi să faciliteze punerea în aplicare a Memorandumului, canalizându-şi toate eforturile pentru a coopera în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, inclusiv dual, din România, respectiv al învăţământului secundar corespondent din Comunitatea franceză din Belgia. Avem un partener de încredere în Comunitatea franceză din Belgia şi sper ca împreună să extindem palierele concrete de colaborare”, a mai transmis Deca.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.