Poliţiştii constănţeni au confiscat o tonă de alimente congelate expirate de la o societate comercială, printre acestea aflându-se produse din carne de pui, peşte, brânză şi produse de patiserie, iar Direcţia Sanitar Veterinară a aplicat o sancţiune în acest caz de 30.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economicedin Constanţa şi reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSVSA) şi pentru Siguranţa Alimentelor au făcut, joi, verificări la o firmă din localitatea constănţeană Ovidiu.

Echipele de control au descoperit în depozitul societăţii comerciale o tonă de alimente congelate cu termenul de valabilitate expirat. Printre acestea se aflau peste 300 de kilograme de produse din carne de pui şi vită, peşte şi aproape 700 de kilograme de brânză, legume, fructe şi produse de patiserie.

Deoarece produsele expirate erau depozitate împreună cu produse alimentare în termen de garanţie, reprezentanţii DSVSA au amendat firma cu 30.000 de lei.

Produsele expirate au fost confiscate şi urmează să fie distruse.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.