Un magazin Mega Image din municipiul Constanţa a fost închis pentru o lună de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, la propunerea comisarilor constănţeni, în urma mai multor nereguli descoperite la un control făcut la începutul acestui an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat, luni, că, la sfârşitul săptămânii trecute, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a decis închiderea temporară, pentru o lună, a supermarketului Mega Image de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa.

Măsura a fost luată în urma propunerii CJPC Constanţa. De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au transmis magazinului Mega Image să înceteze practicile comerciale incorecte. 

Anterior, Horia Constantinescu declara că, în 8 ianuarie, a fost desfăşurată o acţiune la mai multe magazine Mega Image, el precizând că acest control a pornind de la observarea faptului că sticle cu sucuri de portocale fusese reetichetate, acestea fiind, de fapt, expirate.

"Abaterile constatate sunt în mare majoritate repetate, raportându-ne la actele încheiate în ultimele şase luni: promoţii expirate, traduceri incomplete, informaţii înşelătoare, lipsa informaţiilor, aşa cum sunt cerute de actele normative în vigoare, deficienţe majore la raionul de legume-fructe. (…) În timpul controlului s-a încercat «remedierea» unor deficienţe, ajungându-se la lucruri comice, cum ar fi amplasarea etichetei «pictată manual» pe o ciocolată ambalată", afirma Horia Constantinescu, precizând că astfel s-ar fi încercat să se acopere o promoţie expirată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.