Consiliul Local al Sectorului 1 solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru ca primarul de sector să preia în administrare fostul sediu al Administraţiei Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice şi să facă demersuri în vederea obţinerii avizelor pentru înfiinţarea unităţii de învăţământ "Şcoala Regală".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Primăriei Sectorului 1, "Şcoala Regală" va fi amenajată în imobilul situat pe Bd. Poligrafiei nr. 4 unde, până de curând, a funcţionat Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice, structură care a fost desfiinţată prin hotărâre a Consiliului Local Sector 1. Imobilul are o suprafaţă construită la sol de 1.737 metri pătraţi, iar după desfiinţarea structurii amintite nu este folosit la întreaga lui capacitate.

Conform sursei citate, cei aproximativ 650 de elevi de la Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu" îşi vor desfăşura acolo orele de studiu individual al instrumentelor.

"Colegiul Naţional de Muzică George Enescu este una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ de profil din ţară. Absolvenţii de aici sunt astăzi muzicieni de elită în cele mai renumite orchestre ale lumii. Clădirea actuală a Colegiului nu răspunde decât în mică măsură nevoii de pregătire a acestor tinere talente. Spaţiile de la Şcoala Regală sunt ideale pentru exersarea şi perfecţionarea elevilor la instrumentul pe care şi l-au ales spre studiu. Avem datoria, ca şi comunitate, să le oferim tuturor copiilor condiţiile pe care le merită”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Consiliul Local Sector 1 a adoptat, marţi, o hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra imobilului situat în Bd. Poligrafiei nr. 4 de la Administraţia Domeniului Public Sector 1 la Consiliul Local al Sectorului 1.

Potrivit acestei hotărâri, primarul Sectorului 1 este mandatat să preia în numele Consiliului Local, prin proces verbal de predare-primire încheiat cu Administraţia Domeniului Public, imobilul respectiv şi să facă toate demersurile necesare în vederea obţinerii avizelor pentru înfiinţarea unităţii de învăţământ "Şcoala Regală".

Recent, Primăria Sectorului 1 anunţa că nivelul de radiaţii în zona sediului Administraţiei Domeniului Public este cu mult sub nivelul de referinţă. Potrivit măsurătorilor efectuate în 8 martie 2021, de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), procentul maxim al radiaţiilor măsurate la sediul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 din Bd. Poligrafiei nr. 4 a fost de 0,07253%, ceea ce înseamnă un nivel de radiaţii de 1.379 de ori mai mic decât nivelul de referinţă. Măsurătoarea ANCOM a fost efectuată la solicitarea primarului Sectorului 1 de la sfârşitul lunii februarie 2021.

Conform sursei citate, şi elevii de la Şcoala Gimnazială "Ion Heliade Rădulescu" vor avea condiţii mai bune de învăţat. La cererea conducerii unităţii de învăţământ, a asociaţiei părinţilor şi a Federaţiei Naţionale a Părinţilor- EDUPART, Primăria Sectorului 1 a elaborat un proiect de extindere a Şcolii Gimnaziale "Ion Heliade Rădulescu" pe un teren deţinut de Administraţia Domeniului Public Sector 1, în prezent nefolosit. Aici vor fi amenajate o sală de sport, un cabinet medical propriu, laboratoare de fizică, chimie, biologie şi tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor. În plus, în noul spaţiu urmează să se desfăşoare şi programul Şcoală după Şcoală.

Astfel, Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, marţi, o hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind schimbarea titularului dreptului de administrare asupra imobilului situat în Bd. Ion Mihalache de la Administraţia Domeniului Public Sector 1 la Consiliul Local Sector 1, în vederea extinderii Şcolii Gimnaziale "Ion Heliade Rădulescu".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.