Consiliul Local Sector 1 va solicita Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) acordul pentru a încheia colaborări cu diverse asociaţii pe care să le finanţeze cu scopul de a desfăşura proiecte despre Marea Unire, cu ocazia anului Centenar, precum concerte, expoziţii, conferinţe, restaurarea unor obiecte de artă sau chiar o paradă a costumelor tradiţionale, potrivit unor proiecte de hotărâre aprobate marţi în şedinţă. Două dintre cele 10 proiecte referitoare la Centenar care se aflau pe ordinea de zi au fost respinse, însă, prin votul consilierilor locali PNL. Un consilier din partea UNPR a reacţionat faţă de votul negativ şi le-a reproşat liberalilor că nu îi interesează Marea Unire: „Ce vă mănâncă pe voi, liberalii? Ce aveţi cu Centenarul?”, li s-a adresat el celor de la PNL. Dacă CGMB îşi va da acordul pentru împuternicirea Consiliului Local Sector 1 de a semna contracte cu aceste asociaţii, investiţia totală pe care o va acorda Primăria de sector va ajunge la aproximativ 3 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zece dintre proiectele aflate pe ordinea de zi făceau referire la Centenar. Mai exact, Consiliul Local Sector 1 ar fi cerut acordul Consiliului General pentru a încheia contracte cu mai multe asociaţii, organizaţii, fundaţii şi chiar cu Universitatea din Bucureşti, pentru a desfăşura proiecte despre Marea Unire. Şedinţa Consiliului Local Sector 1 care a avut loc marţi nu a fost, însă, lipsită de incidente.

Când a venit rândul proietelor de hotărâre propuse de consilierii USR, grupurile PSD, ALDE şi PMP au părăsit sala de şedinţă, astfel că acestea nu au mai fost supuse votului din lipsă de cvorum. De asemenea, două dintre cele 10 proiecte referitoare la Centenar au fost respinse de consilierii locali, prin votul celor de la PNL (care împreună cu USR asigură majoritatea).

Astfel, la proiectul care făcea referire la reazliarea, de către Asociaţia pentru Educaţie Teofor, a unui film documentar despre istoria României din ultimii 100 de ani, cu accent pe „destinul european al României după 1916”, unul dintre consilierii de la PNL a atras atenţia că suma de 700.000 de lei cerută de asociaţie este prea mare.

„Proiectul este supraevaluat. Mi se pare exagerat”, a spus el.

„Vă rog, haideţi să le dăm banii, nu am făcut nimic pentru Centenar, haideţi să dăm drumul, măcar să avem ce vota. Ce vă mănâncă pe voi, liberalii? Ce aveţi cu Centenarul?”, a spus un consilier UNPR, după ce proiectul a fost respins.

Proiectele aprobate:

470.000 de lei pentru un film documentar pe tema „gândirii filosofice româneşti”

Astfel, Consiliul Local Sector 1 solicită CGMB împuternicirea expresă pentru a încheia un protocol cu Asociaţia Ance Europe. În baza acestui protocol, Primăria Sectorului 1 oferă asociaţiei o finanţare de 470.000 de lei pentru organizarea proiectului ”100 de ani de gândire filosofică românească”, în perioada 1 octombrie – 5 decembrie 2018.

Conform proiectului de hotărâre, programul presupune producţia şi proiecţia unui film documentar artistic cu tema „100 de ani de gândire filosofică românească”, ce va urmări „dezvoltarea gândirii filosofice româneşti din ultimele decenii ale secolului XIX, elaborarea unei monografii cu acelaşi titlu care să cuprindă fragmente relevante pentru tematica Marii Unirii din operele gânditorilor români din ultimul secol, însoţit de comentarii ale unor specialişti, realizarea unor dezbateri tematice însoţite de proiecţia filmului în liceele din Sectorul 1, realizarea unui concurs cu premii în bani (cele mai bune 10 lucrări de specialitate vor fi rpemiate cu câte 1.500 de lei) şi a unei dezbateri pentru studenţii de la facultăţile de Filosofie, Psihologie, Sociologie, Istorie şi Litere şi organizarea unui eveniment de gală la nivelul Sectorului 1, care implică un concert simfonic – Simfonia a treia a lui George Enescu, proiecţia filmului „100 de ani de gândire filosofică românească şi o expoziţie de sculptură a unui „tânăr artist plastic care expune lucrări în străinătate şi nu este cunoscut publicului român”.

„Există dezbateri ample despre personalităţile politice şi istorice care au făcut posibilă Marea Unire, iar majoritatea abordărilor prilejuite de celebrarea Centenarului Marii Uniri se rezumă, de multe ori, la aspectele de ordin istorico-militar. Foarte puţin abordată este dezbaterea ideatică referitoare la Marea Unire. Puţini ştiu că Marea Unire este şi rezultatul unor frământări la nivel ideologic, respectiv al ideilor legate de o identitate culturală românească şi de o unitate spirituală românească existentăla nivelul tuturor provinciilor din ceea ce s-a numit România Mare”, se arată în descrierea proiectului.

500.000 de lei pentru o carte reprezentând un jurnal al Bucureştiului în Primul Război Mondial şi un film documentar pe aceeaşi temă

„Istoria Capitalei României în perioada Primului Răzvoi Mondial şi a Marii Uniri este, fără doar şi poate, una dramatică. Bucureştiul a avut de suferit poate mai mult decât celelalte regiuni ale Vechicului Regat. Capitularea Bucureştiului a fost un moment greu şi umilitor (...). Marea Unire avea să şteargă <<umbrele>> oraşului. (…) Anul Centenarului este momentul oportun pentru a vorbi despre toate acestea şi de a pune în valoare arhiva imagistică foto şi video a acestei perioade într-un triptic, album-film-site, care să fie accesibile tuturor segmentelor de vârstă şi a opţiunilor de informare”, arată societatea SC Raccourci SRL deţinută de regizorul Mihai Vişinescu, care solicită finanţare de la Primăria Sectorului 1.

Scopul proiectului ar fi acela de a „revaloriza memoria momentelor Primului Război Mondial, la nivel naţional şi internaţional, şi măsura în care acestea au marcat istoria Bucureştilor”.

Astfel, proiecul se va desfăşura pe trei obiective: un album-carte de 200 de pagini, dimenisiuni 34 x 24, tipărit bilingv în 300 de exemplare, un film de 20 de minute subtitrat în engleză şi un site care va conţine o arhivă foto, video şi text. Proiectul va fi implementat împreună cu Universitatea din Bucureşti, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Costul întregului proiect este de 580.000 de lei, din care Primăria Sectorului 1 ar urma să plătească 500.000 costurile de producţie, aparatură, închirierea spaţiilor, prestări servicii şi tipărituri, iar restul de 80.000 de lei constând în onorarii pentru drepturile de autor vor fi plătiţi de Raccourci, firmă care se ocupă cu activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, aşa cum se arată în documentele proprii ataşate proiectului de hotărâre.

Aproape 600.000 de lei pentru 100 de concerte în Bucureşti şi în cinci judeţe

Alţi aproape 600.000 de lei vor merge la Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), sumă care reprezintă 70 la sută din cheltuielile necesare proiectului propus de această asociaţie.

Concret, proiectul „100 de ani în 100 de concerte” se va desfăşura pe parcursul a trei ani de zile, finalul fiind în martie 2020, şi constă în stagiuni de concerte, conferinţe şi producţii foto-video documentare, având ca temă evocarea personalităţilor culturale ale Marii Uniri, concerte-emisiune „Arts District – 100”, cu momente dedicate eroilor din Primul Război Mondial.

Se urmăreşte organizarea unor concerte în Bucureşti, dar şi în Sibiu, în spaţiul primului teatru românesc din Ardeal (muzică de cameră şi jazz), finalizat cu o degustare de produse gastronomice locale şi vinuri, în Sinaia, la Castelul Peleş (concert în stagiunea Sunetul Muzicii), la Târgu Mureş, la Bastionul Măcelarilor, în Alba Iulia, în Cetatea Albă şi în Braşov, la Bastionul Ţesătorilor.

„Nu este deloc întâmplător ales titlul şi conţinutul acestui proiect, UCIMR organizează anual peste 140 de concerte. (...) Acest proiect este întocmai gândit să fructifice valorile trecutului, pentru a deschide noi orizonturi culturale pentur România. (...) Prin intermediul muzicii şi noilor tehnologii ne dorim aducerea în prezent a momentelor importante din istoria naţională, urmărind parcursul celor 100 de ani de la Marea Unire, reflectat în 100 de evenimente muzicale în Bucureşti şi în ţară”, se arată în descrierea proiectului.

Primăria Sectorului 1 va contribui la proiect cu 589.800 de lei în timp ce UCIMR va contribui cu 180.500 de lei, iar partenerii şi sponsorii cu 73.355 de lei.

177.000 de lei pentru „Caravana Centenar” – conferinţe culturale, ateliere pentru copii, concerte de muzică clasică, promenade culturale şi pictură murală

Proiectul este propus de Fundaţia Calea Victoriei 2007 şi presupune realizarea a 10 conferinţe culturale pe tema istoriei naţionale şi a evenimentelor istorice din ultimii 100 de ani, 13 ateliere de arte plastice pentru copiii cu vârste între 6 şi 10 ani şi alte 13 pentru copiii cu vârste între 11 şi 15 ani în Parcul Bazilescu şi Parcul Kiseleff, două concerte de muzică clasică românească susţinute de Symphactory Orchestra şi dirijorul Tiberiu Soare, trei concerte sau recitaluri de muzică clasică în săli de spectacole din Sectorul 1, 12 promenade culturale în zone istorice din Sectorul 1, precum şi realizarea unei picturi murale cu tema Centenarului Marii Uniri.

Costul total al proiectului este de 198.900 de lei, din care 177.000 de lei ar urma să fie acordaţi de Primăria Sectorului 1.

Aproape 346.000 de lei pentru parade de costume tradiţionale specifice anului 1918 şi pentru conferinţe

Fundaţia Lowendal solicită Primăriei Sectorului 1 un ajutor financiar de aproape 346.000 de lei pentru proiectul intitulat „100: Scenografie. Pictură. Costum”. În cadrul acestuia vor fi realizate, printre altele, albume foto digital, expoziţii cu costume populare, republicarea, în mii de exemplare, a Ziarului Unirii, o paradă a costumelor tradiţionale din 1918, realizarea unui film documentar numit „Parada Unirii” (care ar fi, de fapt, documentarul evenimentului paradei) şi expoziţii cu lucrările pictorului George Lowendal, atât în Bucureşti, cât şi în Chişinău.

„Proiectul se adresează oamenilor care simt româneşte, legaţi statornic de aceste meleaguri unde au vieţuit continuu multă vreme, având o identitate comună culturală, spirituală, originală, confirmată de izvoarele istorice. Elementele scenografice folosite şi costumele tradiţionale româneşti specifice perioadei, împreună cu atmosfera evenimentelor, a expoziţiilor artistului George Lowendal de la Bucureşti şi Chişinău şi cea de la Domeniul Manasia, expoziţia doamnei Adina Nanu, istoric de artă, cât şi conferinţele susţinute de sprecialişti, vor crea un proiect inedit şi unitar”, se arată în descrierea proiectului.

Valoarea totală a acestuia este de 383.820 de lei, dintre care 345.438 de lei vor fi suportaţi de Primăria Sectorului 1.

„Elevi şi studenţi în anul Centenarului” - colaborare între Primăria Sectorului 1 şi Universitatea din Bucureşti

UB solicită finanţare de 540.000 de lei de la Primăria Sectorului 1 (reprezentând 90 la sută din valoarea proiectului de 600.000 de lei) pentru proiectul „Elevi şi studenţi în anul Centenarului”.

„Dată fiind importanţa evenimentului, ne-am propus realizarea unei serii de activităţi care să readucă în memoria colectivă Marea Unire, dar şi crearea cadrului propice pentru valorificarea potenţialului cultural şi creativ existent la nivel local şi naţional, în vederea implicării elevilor şi studenţilor, dar şi a societăţii civile, în conştientizarea importanţei Marii Uniri de la 1918, cu detaliile mărunte de viaţă (inclusiv preocupările cotidiene, fapte care trec de percepţia eroică a zilelor acelea), să descoperim istorii bucureştene din timpul Războiului şi al Marii Uniri sau istorii universitare”, arată UB în prezentarea proiectului.

Reprezentanţii Universităţii spun că în multe dintre şcolile din România, istoria nu este percepută ca fiind sau ca putând fi atractivă, iar mulţi elevi o percep drept o materie la care trebuie să înveţe memorând anii de domnie, bătălii sau detalii despre personalităţile implicate în conflict. Percepţia tinerilor este aceea că, dacă aleg Facultatea de Istorie, vor deveni profesori de istorie, mai arată UB.

Concret, se urmăreşte realizarea unui pachet educaţional intitulat „Elev şi student în anul Centenarului”, publicat în cel puţin 1.000 de exemplare, precum şi crearea unei aplicaţii pentru android care să permită accesul la informaţii relevante despre Marea Unire (locuri, clădiri, oameni) în timp real. De asemenea, vor fi workshop-uri pentru elevi şi studenţi, se vor organiza vizite de documentare şi infromare în oraşele Marii Uniri şi va fi organizat un concurs foto-video pentru elevi şi studenţi.

Proiectul va fi realizat de Universitatea din Bucureşti prin Facultatea de Istorie şi Facultatea de Matematică, precum şi prin Departamentul de consiliere şi orientare în carieră din cadrul UB.

152.200 de lei pentru o arhivă fotografică a celor 100 de ani de la Marea Unire

Asociaţia Salonul de proiecte cere Primăriei Sectorului 1 un sprijin financiar de 152.200 de lei (valoarea totală a proiectului este de 343.000 de lei) pentru proiectul „Arhiva fotografică şi istoria în desfăşurare”.

„Celebrarea Centenarului este un moment ideal pentru a pune în lumină împrejurările istorice ale acestui eveniment, prin studiul şi introducerea în circulaţie a unui fond de imagini care au înregistrat transformările istorice în timp real”, se arată în proiect.

Concret, se urmăreşte continuarea unui proiect început de fotograful Mihai Oroveanu, care a strâns imagini şi negative fotografice de-a lungul mai multor decenii. Acestea vor fi cercetate, digitalizate şi catalogate. Arhiva fotografică va fi subiectul unor expoziţii în Bucureşti şi în Iaşi.

Valoarea totală a proiectului este de 343.000 de lei, din care 152.200 de lei sunt alocaţi de Primăria Sectorului 1, 140.600 de lei sunt de la sponsori, iar restul de 41.200 de lei sunt acoperiţi de solicitant.

Aproape 197.000 de lei pentru restaurarea unor obiecte de artă din perioada Marii Uniri

O altă sumă de bani va merge către Asociaţia Art Conservation Support, pentru proiectul său „Paşi către renaşterea Muzeului Teatrului Românesc”. Proiectul urmăreşte conservarea şi restaurarea unei părţi din patrimoniul de arte plastice al Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”.

Teatrul a fost deschis în 1942 şi distrus de bombardament doi ani mai târziu. Obiectele de artă au fost şi ele afectate, arată Asociaţia, iar de doi ani se desfăşoară inventarierea lor şi depozitarea lor în condiţii cât mai bune. Şi lurările din perioada Marii Uniri ale unor pictori importanţi au fost afectate de timp.

Proiectul urmăreşte conservarea şi restaurarea a 20 de lucrări de pictură din patrimoniul TNB şi organizarea de expoziţii cu acestea, respectiv picturi ale lui Ştefan Luchian sau Camil Ressu. Şi conferinţe pentru transmiterea de informaţii cu privire la aceste acţiuni.

Costul total al proiectului este de 219.000 de lei, din care 196.500 de lei ar urma să fie acoperiţi de Primăria Sectorului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.