Ministerul Afacerilor Interne a transmis, joi după-amiază, că aderarea României şi Bulgariei la Schengen au fost abordate în cadrul şedinţei Consiliului JAI, o serie de state membre intervenind activ pentru susţinerea aderării. De asemenea, Preşedinţia spaniolă a Consiliului a reconfirmat că finalizarea procesului de aderare este o prioritate a sa. România a fost reprezentată la nivel de secretar de stat, întrucât ministrul Cătăşin Predoiu este infectat cu COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 19.10.2023, în cadrul discuţiilor purtate la Luxemburg, la secţiunea Afaceri Interne a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, organizat de Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene, statele membre au făcut o analiză aprofundată cu privire la starea generală a spaţiului Schengen. Cu această ocazie, delegaţiile României şi Bulgariei au prezentat măsurile adoptate în vederea consolidării controlului frontierelor şi întăririi securităţii UE”, a transmis, joi, MAI, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că un punct central al intervenţiei delegaţiei României a constituit-o ”prezentarea rezultatelor excelente ale Proiectului-pilot agreat de România cu Comisia Europeană în luna martie 2023, care a fost implementat la frontiera cu Serbia în ultimele 6 luni”.

”Printre rezultatele concrete ale acestui proiect amintim: o legislaţie naţională actualizată, mai eficientă, în materie de azil şi returnare, participarea la Programul Frontex Servicii Comune de Reintegrare, un sistem informatic de gestionare a cazurilor de returnare aliniat sistemului IT al Agenţiei Frontex, echipamente şi sisteme performante de control al frontierei. Comisarul european pentru afaceri interne, doamna Ylva Johansson, s-a arătat impresionată de succesul proiectului, subliniind că, prin rezultatele excelente ale măsurilor puse în aplicare de România, acesta este un model pentru toate statele membre. A apreciat, de asemenea, că prin acţiunile demonstrate, autorităţile române pun în aplicare, în avans, prevederile noului Pact privind migraţia şi azilul”, a mai transmis MAI.

Potrivit comunicatului, încă de la începutul discuţiilor pe marginea stării spaţiului Schengen şi în susţinerea intervenţiei comisarului european, o serie de state membre au intervenit activ în favoarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

”De asemenea, Preşedinţia spaniolă a Consiliului a reconfirmat că finalizarea procesului de aderare este o prioritate a sa, pentru care va continua să lucreze şi speră că aceasta va fi un succes. Delegaţia MAI a fost condusă de dl. Secretar de stat Cătălin Necula, participarea ministrului de interne fiind împiedicată din motive de ordin medical (Sars Cov)”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.