Consilierul general al Municipiului Bucureşti Diana Mardarovici solicită demisia imediată a directorului Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) după ce o femeie a fost omorâtă de câini, în timp ce alerga în zona Lacul Morii din Capitală. „Vreau un raport detaliat de la conducerea acestei subordonate a PMB, care are atribuţii exclusive si misiunea de a gestiona câinii fără stăpân, şi un plan clar de acţiuni pentru a evita astfel de tragedii în viitor! Vreau să ştiu cine a cerut oprirea capturării câinilor fără stăpân!”, a adăugat consilierul general din partea PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Sunt şocată de tragedia care a avut loc astăzi. Este trist să te gândeşti că nu poţi fi în siguranţă în oraşul tău. Suntem aproape de aceeaşi vârstă... Chiar ieri discutam cu tristeţe despre copilul care a trebuit să moară sfâşiat de câini ca să ajungem la legi corecte în această ţară. Nu mai vreau astfel de precedente! Sumele alocate anual pentru ASPA Bucureşti din bugetul PMB sunt imense”, a scris Diana Mardarovici, sâmbătă pe Facebook.

Ea a solicitat demisia directorului ASPA, cât şi un raport detaliat privind un plan clar de acţiuni în gestionarea câinilor fără stăpân, astfel încât asemenea evenimente să nu mai aibă loc.

„Vreau un raport detaliat de la conducerea acestei subordonate a PMB, care are atribuţii exclusive si misiunea de a gestiona câinii fără stăpân, şi un plan clar de acţiuni pentru a evita astfel de tragedii în viitor! Vreau să ştiu cine a cerut oprirea capturării câinilor fără stăpân! Solicităm în acest sens demisia imediată a directorului ASPA! Sunteţi plătiţi să ne protejaţi, nu să tocaţi bugete pe pliante! Siguranţa oamenilor trebuie să fie prioritatea zero în Bucureşti”, a completat Mardarovici.

Poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă printr-un apel la 112, de faptul că o femeie care alerga în zona Lacului Morii, din Sectorul 6, ar fi fost muşcată de câini, a transmis Poliţia Capitalei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. Femeia, care are 43 de ani, ar fi fost atacată în aceeaşi zonă şi anul trecut, moment în care Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a anunţat că a ridicat mai mulţi câini, precizând însă că existau şi animale aflate pe proprietăţi private, dar neîmprejmuite corespunzător.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.