Consilierii generali şi-au dat, joi, în şedinţa CGMB, acordul de principiu pentru achiziţionarea a 100 de ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABIf). Suma totală necesară se ridică la 8,5 milioane de euro, urmând ca 4,6 milioane de euro din aceasta să fie plătită din dividendele pe care municipalitatea le are de încasat de la Apa Nova. Managerul SABIf, Alis Grasu, a spus că ultima achiziţie de ambulanţe s-a făcut în urmă cu trei ani, când Serviciul a primit de la Ministerul Sănătăţii o ambulanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 „(...) SABIf solicită sprijinul în demersurile de a achiziţiona un număr de 100 de ambulanţe care să creeze premisele unui nivel optim de asigurare a asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească la nivelul Municipiului Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat joi, în unanimitate.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că suma necesară pentru achiziţia ambulanţelor este de 8,5 milioane de euro, din care 4,6 milioane de euro provin din dividendele pe care le are de încasat municipalitatea de la Apa Nova, restul de sumă urmând să fie acoperită din bugetul local.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat în cadrul şedinţei de consiliu, că din parcul de intervenţie al Serviciului, care conţine 108 ambulanţe, 68 sunt depăşite din punct de vedere tehnic, fiind depăşită durata legală de folosinţă.

„Este remarcabil că primarul general şi CGMB au ales să vină în sprijinul comunităţii prin achiziţionarea ambulanţelor. SABIf are 108 ambulanţe, din care 68 au durata legală de folosinţă depăşită”, a declarat Alis Grasu.

Managerul Serviciului de Ambulanţă a adăugat că ultima achiziţie de ambulanţe s-a făcut în urmă cu trei ani, când Ministerul Sănătăţii a oferit o ambulanţă.

„Ultima achiziţie de ambulanţe la MS a fost făcute acum trei ani, de o ambulanţă. În ultimii patru ani, am primit 14 ambulanţe de la Ministerul Sănătăţii şi două de la Primăria Capitalei. (...) În Bucureşti este o situaţie anormală. Ambulanţele nu funcţionează în regim de aşteptare, ci solicitările stau în aşteptare până când ambulanţele sunt disponibile”, a mai spus Alis Grasu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.