Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa a precizat, după ce senatoarea AUR Evdochia Aelenei a reclamat că o femeie a murit la UPU Băneasa după ce a intrat în stop cardio-respirator şi a aşteptat trei ore o ambulanţă, că alocarea s-a făcut în 30 de minute de la solicitarea echipajului cu medic, iniţial fiind cerut un echipaj cu asistent, pentru a o transfera pe pacientă la Medgidia. ”Pacienta s-a aflat într-o unitate sanitară unde a primit asistenţa medicală adecvată, competenţele medicului urgentist din UPU Băneasa fiind superioare atât asistenţilor, cât şi medicilor încadraţi la serviciile de ambulanţă. Ca atare, gestionarea cazului, din punctul de vedere al SAJ, a fost conformă”, au arătat reprezentanţii SAJ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vara, numărul de români în Constanţa se triplează, iar sistemul medical din judeţ nu face faţă. Azi noapte, o femeie de 75 de ani, aflată în stop cardio-respirator a aşteptat 3 ore o ambulanţă! Aceasta a murit, cu familia putând doar să aprindă o lumânare în curtea spitalului comunal. Dacă ar fi existat suficient personal şi echipament, ar fi putut fi salvată! Avem nevoie de ambulanţe în plus pe litoral, domnule Rafila! Avem nevoie de personal medical şi de servicii mobile de urgenţă pe parcursul verii”, a scris, pe Facebook, senatoarea AUR Evdochia Aelenei.

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa a transmis, joi, precizări legate de cazul pacientei care a ajuns în 31 iulie la UPU Băneasa.

”Din punct de vedere al SAJ Constanta, nu au existat neconformităţi în gestionarea cazului de la UPU Băneasa. Pentru pacienta în vârstă, cu patologii multiple, adusă de familie cu mijloace proprii la UPU Băneasa, s-a solicitat un transfer la CPU Medgidia cu echipaj cu asistent medical. În gestionarea cazurilor medicale, prioritate au cazurile de cod roşu, la fel şi în cazul celor de cod galben, cele aflate la domicilii sau în locuri publice, unde pacienţii nu beneficiază la acel moment de asistenţă medicală calificată cum e o unitate sanitară. După cum foarte bine se cunoaşte, serviciile de urgenţă prespitalicească sunt servicii medicale în aşteptare. Sunt momente, în care există «valuri» de solicitări, şi momente de acalmie...”, au transmis reprezentanţii SAJ.

Ei au precizat că, la acel moment, echipajele se aflau la urgenţe majore la domiciliu (tentativă de suicid, pacient inconştient).

”În momentul ajungerii echipajului cu asistent (conform solicitării iniţiale a mediului de gardă) pacienta se afla în curs de resuscitare. Şi la a doua solicitare a medicului urgentist din UPU Băneasa, care ca urmare a reevaluarii stării pacientei a reconsiderat cazul solicitând echipaj cu medic, s-a răspuns favorabil, şi primului echipaj tip C (cu medic) liber, i s-a alocat solicitarea. Alocarea s-a făcut în 30 de minute de la solicitarea echipajului cu medic (moment solicitare 19:42 şi moment alocare 20:14)”, a arătat SAJ Constanţa.

Potrivit sursei citate, în intervalul 19:42 - 20:14, nu erau disponibile echipaje cu medic.

”În momentul ajungerii la caz, echipajului de pe ambulanţă, medicul urgentist de la UPU Băneasa i-a comunicat faptul că pacienta a fost declarată decedată în urmă cu aproximativ 15 minute, însă a omis să sune pe 112 pentru anularea misiunii. De asemenea, precizăm faptul că, în momentul solicitării echipajului cu medic, ceilalţi medici erau implicaţi în alte misiuni de urgenţă majoră (stop cardiorespirator în curs de resuscitare, transfer edem pumonar, sindrom coronarian acut, accident rutier cu victime multiple). Concluzionând, pacienta s-a aflat într-o unitate sanitară unde a primit asistenţa medicală adecvată, competenţele medicului urgentist din UPU Băneasa fiind superioare atât asistenţilor, cât şi medicilor încadraţi la serviciile de ambulanţă. Ca atare, gestionarea cazului, din punctul de vedere al SAJ, a fost conformă”, a precizat conducerea instituţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.