Un proiect-pilot lansat în Capitală de RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) vizează montarea, pe coşurile de gunoi municipale, a unor compartimente speciale în care trecătorii pot lăsa sticle, PET-uri sau doze, pentru a fi luate apoi de către persoanele care doresc să le returneze şi să recupereze valoarea garanţiei. Potrivit RetuRO, prin acest demers administratorul SGR doreşte să încurajeze un comportament responsabil în ceea ce priveşte mediul înconjurător, să promoveze educaţia ecologică şi solidaritatea urbană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), lansează un proiect-pilot în Capitală  pentru promovarea educaţiei ecologice şi a solidarităţii urbane. Facilitarea colectării ambalajelor cu garanţie în spaţiile publice prin montarea pe coşurile de gunoi municipale a unor compartimente speciale în care trecătorii pot lăsa ambalajele SGR - sticle, PET-uri sau doze - pentru a fi preluate ulterior de persoanele care doresc să le returneze şi să recupereze valoarea garanţiei, reprezintă un demers prin care RetuRO îşi doreşte să încurajeze un comportament responsabil în ceea ce priveşte mediul înconjurător, se arată într-un comunicat de presă al RetuRO.



Potrivit sursei citate, noile sisteme instalate oferă posibilitatea cetăţenilor aflaţi în parcuri, zone de promenadă sau alte locuri în care nu există puncte de returnare în imediata apropiere, sî lase ambalajele SGR în compartimentele special amenajate, de unde pot fi preluate ulterior într-un mod facil, fără a afecta curăţenia din spaţiile publice, de către persoanele interesate să recupereze garanţia de 50 de bani.

Proiectul, inspirat de iniţiative deja funcţionale în state precum Ţările de Jos şi Irlanda, este implementat într-o primă etapă în Bucureşti, în parcurile Kiseleff şi Bazilescu, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, agenţia de comunicare integrată Oxygen şi Asociaţia CSR Nest, urmând să fie extins în perioada următoare şi în alte sectoare ale Capitalei în colaborare cu autorităţile locale, precizează aceeaşi sursă.


 
„Iniţiativa pe care o lansăm astăzi nu este doar o soluţie practică pentru colectarea ambalajelor, ci şi o formă de solidaritate exprimată prin gesturi simple, cotidiene. Ea reflectă angajamentul nostru de a răspunde unor nevoi reale din comunitate, de a oferi fiecăruia dintre noi şansa de a contribui, simplu şi firesc, la binele comun. Fiecare ambalaj lăsat într-un compartiment special poate deveni un pas conştient către o economie circulară care ţine cont de realităţile sociale în care funcţionează”, a declarat Anca Marinescu, Corporate Affairs şi Communication Manager, RetuRO. 

Iulian Hatmanu, viceprimarul Sectorului 1, consideră că acest proiect este „un exemplu concret” despre cum „gesturile simple pot genera un impact real”. 

„Fiecare sticlă, PET sau doză lăsată într-un compartiment special înseamnă respect pentru cei din jur, grijă faţă de mediu şi implicare în viaţa comunităţii. Un oraş curat se clădeşte prin hărnicie, prezenţă şi solidaritate - iar aceste valori ne ghidează în fiecare decizie pe care o luăm pentru oameni”, a afirmat Hatmanu. 

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. (www.returosgr.ro) este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Compania funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.