Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” face apel la respectarea măsurilor de securitate şi a restricţiilor impuse cu ocazia vizitiei Suveranului Pontif în România. Sunt interzise obiectele ascuţie, materialele explozive, băuturile alcoolice, substanţele paralizante, beţele şi bastoanele, bagajele voluminoase, animalele de companie, precum şi folosirea dronelor pe traseul coloanei oficiale. În Bucureşti, Papa Francisc poate fi salutat vineri, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, zonă în care coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vă rugăm şi de această dată, să respectaţi măsurile de securitate şi restricţiile impuse de prezenţa şi activităţile publice ale Sanctităţii Sale. Accesul la toate evenimentele se va face după derularea măsurilor de verificare în filtrele de securitate, de aceea nu uitaţi să sosiţi din timp pentru a evita aglomeraţia, să aveţi asupra dumneavoastră acte de identitate şi să cooperaţi cu voluntarii şi cu personalul de securitate din zonele de acces", reaminteşte Comitetul.

De asemenea, solicită populaţiei să ţină cont de prevederile legale referitoare la organizarea si desfăşurarea adunărilor publice. Conform legii este interzisă deţinerea, la vedere sau ascunse, de arme de orice fel (inclusiv cuţite mici sau alte obiecte cu muchii ascuţite, etc.), materiale explozive sau incendiare (petarde, torţe, artificii, recipiente sub presiune), băuturi alcoolice, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (spray-uri, fiole, etc.), ori alte obiecte (bâte, beţe, bastoane  din lemn, metal sau alte materiale, recipiente de sticlă), precum şi alte mijloace tehnice luminoase sau sonore ce pot fi folosite pentru a tulbura buna desfăşurare a activităţilor şi siguranţa publicului. În plus, reţineţi că participarea la evenimente se face fără bagaje voluminoase şi animale de companie.

Pe traseul de deplasare al coloanei oficiale este interzisă folosirea dronelor. 

În cele patru oraşe din ţară în care Sanctitatea Sa va oficia slujbe religioase şi se va întâlni cu pelerinii, sunt pregătite în ajutorul echipaje medicale care pot acorda sprijin şi prim-ajutor.

"Dacă sesizaţi persoane aflate în dificultate sau eventuale situaţii de urgenţă,  anunţaţi  imediat personalul IGSU prezent în dispozitivele din apropiere sau sunaţi la 112. Urmăriţi prognozele şi în cazul unor fenomene meteorologice extreme, vă rugăm să vă îndepărtaţi de copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare şi să vă adăpostiţi în interiorul clădirilor ori al altor spaţii publice", sunt câtev dintre recomnadările pentru pelerini.

Comitetul reaminteşte că în Bucureşti Papa Francisc poate fi salutat vineri, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.