Colegiul Medicilor a fost sesizat, miercuri, după ce un chirurg din Oradea, care lucrează şi la o clinică privată din Arad, a fost acuzat de moartea unei paciente căreia i-a făcut o intervenţie de micşorare a stomacului. Familia îl acuză pe medic de malpraxis, însă acesta a declarat pentru News.ro că pacienta a refuzat să se întoarcă la control când au apărut primele simptome ale unei complicaţii şi a mers la Urgenţe abia după două zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pacienta era din Sibiu şi avea 44 de ani, ea apelând la o clinică privată din Arad pentru o intervenţie de micşorare a stomacului, care a fost efectuată la sfârşitul lunii iulie. Luni, după aproxmativ trei săptămâni, femeia a murit la Spitalul Judeţean Sibiu, în timp ce familia acesteia l-a acuzat pe medic, care este din Oradea, de malpraxis.

Conform declaraţiilor date presei locale din Sibiu de către familia pacientei decedate, aceasta a plătit 3.500 de euro pentru intevenţia chirurgicală, iar medicul care a operat-o, Viorel Dejeu, i-ar fi dat asigurări că nu există riscuri pentru operaţie.

Familia susţine că pacienta s-a simţit rău încă din seara în care a fost externată şi a plecat de la Arad la Sibiu.

Colegiul Medicilor din Arad s-a autosesizat în acest caz, însă după primele cercetări efectuate a constatat că medicul este membru al Colegiului Medicilor Bihor, care a fost sesizat, în scris, în cursul zilei de miercuri.

”Astăzi (miercuri - n.r.) am primit sesizarea de la Colegiul Medicilor Arad, iar decizia noastră a fost să cerem foile de observaţie de la clinica privată la care a fost efectuată intervenţia chirurgicală şi de la Spitalul Clinic de Urgenţă Sibiu, urmând să aşteptăm şi rezultatele autopsiei, în vederea efectuării unei analize asupra cazului”, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, Carmen Pantiş.

Conform sursei citate, după o primă cercetare, pe numele medicului acuzat de malpraxis nu există nicio altă plângere formulată în trecut.

”Este vorba despre un chirurg tânăr foarte bine format, cu stagii de pregătire în Europa”, a declarat Pantiş.

Contactat de News.ro, medicul Viorel Dejeu a spus că, după intervenţia chirurgicală pe care a efectuat-o, pacienta s-a confruntat cu o complicaţie care apare la 1 până la 4 la sută din cazurile operate, însă femeia ar fi refuzat să se întoarcă la clinică şi ar fi mers la spital, în Sibiu, abia după două zile, deşi era vorba despre o urgenţă.

”Pacienta a fost externată în condiţii bune într-o joi, iar simptomele i-au apărut în aceeaşi seară, în drum spre Sibiu. Este vorba despre o complicaţie numită fistulă gastrică, adică un defect de vindecare la nivelul stomacului. Ea m-a sunat şi am insistat să se întoarcă, pentru a primi tratament corespunzător, dar a refuzat categoric, sub promisiunea că va merge la altă clinică din Sibiu sau la spital, dacă va simţi că este nevoie. În următoarele două zile, până sâmbătă, am sunat-o insistent să văd care este starea sa şi am cerut să revină la clinică, dar nu a dorit. Chiar şi familia sa m-a rugat să o conving să apeleze la un medic. Practic, am implorat-o să facă asta, dar nu m-a ascultat. Sâmbătă dimineaţă, pacienta mi-a spus să stau liniştit că este mai bine, însă după-amiaza m-a sunat nepoata sa şi mi-a spus că este rău şi că au dus-o la spital”, a declarat chirurgul din Oradea.

Conform relatărilor medicului, pacienta a fost operată la Sibiu, iar două zile a stat la Terapie Intensivă, după care a fost mutată pe secţie ”cu evoluţie bună”.

Decesul femeii a survenit luni, la aproape la aproape trei săptămâni de la intervenţia chirurgicală iniţială.

Membri ai familiei pacientei decedate au declarat că vor face şi o plângere penală în acest caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.