Colegiul Medicilor a trasmis, luni, un punct de vedere cu privire la ”situaţia dezastruoasă” a finanţării activităţii de Medicina Familiei, apreciind că un medic rezident ajunge să câştige ca unul care are 20 de ani vechime în specialitate. ”S-ar putea ajunge la întreruperea contractelor de furnizare de servicii medicale”, atrag atenţia medicii, menţionând că legea le permite să elibereze reţete şi trimiteri chiar şi dac funcţionează în system privat, însă pacienţii vor trebui să plătească consultaţiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Colegiul Medicilor din România, reprezentant legal al tuturor medicilor indiferentde specialitate, aduce la cunoştinţa decidenţilor şi opiniei publice că a parcurs toate căile de convingere documentată şi amiabilă privind situaţia dezastruoasă a finanţării activităţii de Medicina Familiei . Colegiul Medicilor a susţinut pentru toate categoriile de specialitate necesitatea creşterii veniturilor pentru motivare şi responsabilitate în practica medicală şi a apreciat faptul că, în urmă cu aproape un an, pentru medicii şi personalul medical din spitale s-a realizat mărirea veniturilor. Am aşteptat cu înţelegere şi răbdare în acest timp ca şi Medicina de Familie precum şi cea de altă specialitate, organizate conform O.G. nr.124/1998 prin Legea nr. 629/2001, să fie incluse în condiţiile de finanţare corespunzătoare importanţei şi volumului de muncă din aceste sectoare de activitate”, a transmis, luni, Colegiul Medicilor.

Potrivit documentului,  medicul rezident de Medicina Familiei a ajuns la venituri egale cu medicul primar de Medicina Familiei cu peste 20 de ani vechime, condiţie în care ”nu mai este motivate ca după terminarea rezidenţiatului să practice medicina de familie, mai ales în zonele deficitare”.

”S-ar putea ajunge la alegerea căii legale de notificare a Caselor de Asigurări privind întreruperea contractelor de furnizare de servicii medicale, mai ales că există Legea 128/2018, care permite desfăşurarea activităţii în regim privat - contra cost - păstrând celelalte atribuţii privind eliberarea de prescripţii medicale, bilete de trimitere, etc, acoperite de asigurările de sănătate. Ar fi o alegere grea şi dureroasă, mai ales pentru pacienţii în majoritate pensionari sau cu venituri mici ai medicilor de familie, pacienţi care vor fi nevoiţi să plătească consultaţia inclusiv la medicul de familie”, a mai transmis Colegiul Medicilor. 

Medicii afirmă că apelul or vine în urma consultării bugetului de unde au constatat ”intenţiile de a lăsa Medicina de Familie să intre în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea, obligând-o la căutarea de soluţii alternative, ceea ce va pune în pericol principiul asigurărilor sociale de sănătate”.

Medicii de familie din România şi-au exprimat public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, fapt care „aruncă medicina de familie în criză“.

Societatea Naţională de Medicina Familei (SNMF) a transmis, duminică, faptul că medicilor de familie din România li s-a alocat în 2018 un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, sub 6% din FNUASS total, fapt care a făcut ca funcţionarea cabinetelor să fie la un nivel de „supravieţuire”.

În condiţiile în care personalul medical (medici şi asistenţi medicali) din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au aşteptat o reparaţie a acestor inechităţi.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.