Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic, valabilă până marţi seară în Transilvania, Maramureş, Moldova, local în Muntenia şi Crişana, precum şi la munte. De miercuri, vremea va deveni caniculară în vestul şi sudul ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă marţi, între orele 12.00 şi 22.00.

În acest interval, în zonele montane, în Transilvania, Maramureş şi Moldova, local în Muntenia şi Crişana vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Codul galben vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi unele zone ale judeţelor Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Arad.

Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala, marţi, pe arii restrânse şi în restul teritoriului, iar miercuri  cu precădere în nord, centru şi nord-est.

De miercuri, disconfortul termic va fi în creştere, iar vremea va deveni caniculară în vestul şi sudul ţării.

În Bucureşti, vremea va deveni călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 33-34 de grade şi disconfort termic în creştere. Cerul va fi variabil, cu perioade scurte în care vor fi posibile înnorări, averse şi descărcări electrice, îndeosebi spre seară. Vântul va sufla slab şi moderat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.