Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori, valabilă până vineri seară, în 18 judeţe din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi din Munţii Apuseni, unde ar urma să se depună un nou strat de zăpadă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actulizat informarea de precipitaţii, predominant ninsori, aceasta fiind valabilă până vineri, la ora 20.00.

"În intervalul menţionat, va continua să ningă în cea mai mare parte a zonei montane şi în Transilvania, iar în Moldova şi în zona deluroasă a Olteniei şi a Munteniei vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 15 l/mp", arată ANM.

Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi strat de zăpadă în creştere semnificativă, tot până vineri la ora 20.00, pentru judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

"În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în Munţii Apuseni, temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent deja depus", spun aceştia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.