Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) afirmă că, pentru prima dată, pacienţii cu boli cronice, vulnerabili la infecţii, pot alege să se vaccineze, având în vedere că până acum mulţi nu îşi permiteau să cumpere vaccinuri, în condiţiile în care schema de vaccinare pentru un pacient oncologic poate costa chiar 4.000 de lei. ”Ne dorim să avem o strategie de vaccinare normală, care să cuprindă educaţie şi acces prin compensare. Access nu înseamnă şi nici nu are cum să însemne obligativitate, ci posibilitatea de a alege, pe care românii, de fapt, nu o au de multe ori pentru că nu îşi permit”, arată COPAC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

COPAC arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că în 2018 coaliţia a adus pentru prima dată în discuţie noţiunea de vaccinare pe durata întregii vieţi pentru adulţi în general şi pentru pacienţi cronici, fiind un grup aflat la risc.

”De ce pentru ei? Pentru că sunt cei mai vulnerabili la infecţii şi au nevoie de protecţie. Am explicat atunci că vaccinarea antigripală pentru persoanele cu afecţiuni cardiace reduce cu 50% riscul de deces prin infarct. Şi că adulţii cu diabet sau boală cardiacă cronică sunt de 4 ori mai predispuşi decât cei sănătoşi să dezvolte boală pneumococică”, afirmă reprezentanţii acesteia.

Ei menţionează că, în timpul pandemiei de COVID-19, s-a văzut clar că pacienţii cronici au cel mai mare risc de complicaţii care pot duce la probleme grave sau chiar la deces.

”După 5 ani în care am cerut de mai multe ori o politică publică care să asigure accesul pacienţilor cronici la vaccinare pe durata întregii vieţi prin compensare. În final, am ajuns la momentul în care pentru prima dată pacienţii cronici vor putea alege să se vaccineze. De ce? Pentru că până acum nu o puteau face pentru că nu îşi permiteau să îşi cumpere vaccinul. Acum nu îi va obliga nimeni, doar că vor putea opta”, adaugă reprezentanţii COPAC.

Ei precizează că schema de vaccinare pentru un pacient oncologic poate ajunge şi la suma de 4000 de lei, sumă pe care nu şi-o permit cei mai mulţi.

”Ne dorim să avem o strategie de vaccinare normală, care să cuprindă educaţie şi acces prin compensare. Access nu înseamnă şi nici nu are cum să însemne obligativitate, ci posibilitatea de a alege, pe care românii, de fapt, nu o au de multe ori pentru că nu îşi permit. Ar mai trebui să învăţăm din exemplele unor ţări precum Australia, care a eradicat cancerul de col uterin prin vaccinare. Acelaşi cancer care la noi are o rată extrem de mare de deces. Fiecare decide pentru el cum se protejează sau la ce servicii medicale apelează, însă nimeni nu are dreptul să îngrădească accesul la programe de prevenţie, cum este vaccinarea. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România susţine accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare, dar şi un mod simplu de organizare a procesului de vaccinare atât la medicii de familie, cât şi medicii specialişti”, menţionează Coaliţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.