Comitetul de coordonare a vaccinării a reacţionat, sâmbătă seară, la protestele anti-vaccinare din Capitală, cu un mesaj dur: ”Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore”. Specialiştii atrag atenţia că sute de medici luptă pentru salvarea vieţilor unor pacienţi cu forme severe de COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În aceste momente, cu aceeaşi credinţă, sute de medici luptă pentru salvarea vieţilor unor pacienţi cu forme severe de COVID-19. Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza COVID-19 (184 de pacienţi decedaţi). Din cei 184 de pacienţi decedaţi, 170 erau nevaccinaţi (92%)”, a transmis, sâmbătă seară, CNCAV. Distribuind o imagine de la protestul anti-vaccinare din Capitală.  

CNCAV precizează că 1.412 persoane sunt internate la ATI, din care 20 sunt minori. 11.328 de persoane sunt internate pe secţii, din care 325 sunt minori.  

”Acesta este bilanţul COVID-19 din ultimele 24 de ore! Până când??? Vă rugăm: ascultaţi sfatul medicilor! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19”, au mai transmis specialiştii.  

Peste 10.000 de persoane protestează sâmbătă, în faţa Guvernului, faţă de certificatul verde şi faţă de vaccinare, opunându-se rstricţiilor impuse de pandemie.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.