Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că o nouă tranşă, de 252.000 doze, de vaccin Janssen ajunge vineri în ţară. Până în prezent România a primit peste 3,4 milioane de doze din acest vaccin, 1,7 milioane fiind deja utilizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"252.000 doze de vaccin produs de compania Johnson&Johnson ajung astăzi în ţară, la C.N. Unifarm S.A. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Depozitul Companiei Naţionale „Unifarm” SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman", a transmis CNCAV.
 
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
 
Până în prezent, România a recepţionat 3.415.500 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 1.741.310 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.