Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă, miercuri, că Dosarul Electronic de Sănătate (DES), care cuprinde istoricul medical al persoanelor pe baza documentelor emise de medici, a redevenit funcţional. Au fost constituite peste 13,3 milioane de dosare, la care au contribuit cu informaţii 27.219 medici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este un instrument informatic aflat la dispoziţia persoanelor care doresc să deţină un istoric medical bazat pe documentele emise de medici, colectate în aplicaţie. Titularul are controlul absolut asupra accesului la propriul dosar şi poate vedea oricând cine şi de unde a accesat datele sale medicale cuprinse în DES. Din data de 25 noiembrie 2021, noua versiune a Dosarului Electronic de Sănătate a funcţionat în regim de testare, în condiţii de maximă siguranţă a datelor, cu respectarea confidenţialităţii informaţiilor medicale pe care le cuprinde. Începând cu data de 15 decembrie, DES are toate funcţionalităţile testate şi disponibile online”, a transmis, miercuri, CNAS.  

Sursa citată a precizat că noua versiune a creat posibilitatea ca oricine doreşte să îşi poată anonimiza datele cuprinse în DES, ulterior anonimizării fiind păstrate în sistem doar informaţii statistice, care nu pot fi atribuite unei persoane. Anonimizarea este ireversibilă, titularul DES nu mai are posibilitatea recuperării datelor medicale înregistrate până la data anonimizării. Înainte de operaţiunea de anonimizare, deţinătorul DES poate însă să salveze informaţiile din dosarul personal de sănătate într-un fişier propriu. 

”De asemenea, a fost creată şi procedura de ieşire din anonimizare, prin care o persoană poate decide crearea unui nou DES, în care vor fi colectate datele medicale înregistrate de medici, începând cu data la care s-a decis ieşirea din anonimizare.  Informaţii complete privind procedurile de anonimizare/ieşire din anonimizare pot fi accesate pe site-ul CNAS, la adresa https://cnas.ro/dosar-electronic-de-sanatate/”, a mai transmis instituţia.  

În afară de titular, DES poate fi accesat de către medici cu acordul pacientului, pentru a cunoaşte istoricul medical al acestuia, facilitând astfel diagnosticarea mai rapidă şi mai precisă, stabilirea tratamentului şi monitorizarea pacientului.  

Dosarul are în componenţă o secţiune de date medicale de urgenţă, care poate fi accesată fără acordul pacientului. Această secţiune cuprinde datele medicale relevante în cazul unei urgenţe, documentele înregistrate în ultimele 6 luni, precum şi informaţiile  pe care proprietarul dosarului le poate completa în secţiunea ‘’antecedente declarate de pacient”. 

”Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va depune toate eforturile pentru a obţine, până la finalul acestui an sau anul următor, finanţare europeană pentru extinderea Dosarului Electronic de Sănătate la toate tipurile de servicii medicale, astfel încât acest instrument să oglindească cât mai fidel starea de sănătate a persoanei care decide să constituie propriul dosar. Implementarea acestui proiect va reprezenta o revoluţie în sectorul sanitar românesc, pentru că va scurta mult timpii de anamneză şi de reluare a istoricului pacientului, crescând calitatea actului medical şi a diagnosticului”, a declarat conf. dr. Adela Cojan, preşedintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 

Până în prezent au fost constituite peste 13,3 milioane de dosare electronice de sănătate, la care au contribuit cu informaţii 27.219 medici din 12.261 instituţii medicale conectate la sistem. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.