Coloane de aproximativ zece kilometri s-au ormat, marţi seară, în punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, pe sensul România – Bulgaria, cauzate de inactivitatea autorităţilor de frontieră bulgare, anunţă Compania Naţionaldă e Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Sursa citată a precizat că, marţi seară, în punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse se înregistrează cozi de aproximativ zece kilometri pe sensul România – Bulgaria, în partea română. Aglomeraâia este cauzată de inactivitatea autorităţilor de frontieră bulgare.
”În momentul în care partea bulgară va relua activitatea, CNAIR urmează să deschidă în acest punct de frontiera o bandă suplimentară destinată transportatorilor, astfel încât traficul să poată fi fluidizat rapid prin urgentarea operaţiunilor specifice din Agentia de Control şi Încasare”, au transmis reprezentanţii CNAIR.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.