Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează şoferii că a fost emis, pentru duminică ora 12.00 până luni ora 20.00, un cod galben de polei în Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În această regiune, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi burniţă, iar pe arii extinse se va semnala polei, la început în sudul regiunii, apoi mai ales în nord şi centru”, arată un comunicat de presă al CNAIR.

Compania face apel la conducătorii auto să circule cu atenţie şi prudenţă, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Sursa citată precizează că toate direcţiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.