Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu traficul aerian se desfăşoară normal, a anunţat luni Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă. Nicio cursă nu este anulată şi nu se înregistrează întârzieri pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo”, arată un comunicat emis luni de companie.

Reprezentanţii CNAB spun că pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime.

”Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene”, mai arată compania.

CNAB a înregistrat anul trecut un număr record de pasageri, de 12,84 milioane, cu 16,8% mai mult decât în 2016, depăşind media europeană.

De altfel, dezvoltarea traficului aerian de pasageri s-a manifestat şi printr-o creştere a mişcărilor de aeronave, astfel că pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu s-au înregistrat anul trecut 130.000 de aterizări şi decolări, cu  7,7 %  mai mult faţă de anul precedent.

De asemenea, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat anul trecut venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de 2016, şi un profit brut de 389,7 milioane lei, cu 45% mai mult faţă de anul precedent.

CNAB, care activează din februarie 2010, a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.