Valabilitatea cardului european de sănătate este acum de un an, faţă de şase luni anterior, dar trebuie ca beneficiarul să rămână asigurat în toată această perioadă pentru a putea beneficia de servicii medicale atunci când merge într-un stat membru UE, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am decis să creştem durata valabilităţii cardului european de sănătate de la şase luni la un an - în unele ţări durata este şi mai mare -, dar, aş vrea să se ştie că vom supraveghea ca posesorii cardului european să nu-şi piardă calitatea de asigurat", a spus Vasile Ciurchea.

Potrivit preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), este nevoie de acest control al utilizării cardului european de sănătate.

"Vom verifica dacă asiguratul care are card european îşi păstrează calitatea, altfel riscăm să fie solicitat cardul numai pentru anumite situaţii, iar apoi persoana să nu mai lucreze şi, implicit, să nu mai fie asigurată", a explicat preşedintele CNAS. 

Perioada de valabilitate a cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost majorată de la şase luni la un an, printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată joi de Guvern.

Cardul european de sănătate conferă asiguratului dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Document se eliberează la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări în afara graniţelor României şi este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE.

Pot beneficia de card european toţi cetăţenii care au calitatea de asigurat şi fac dovada achitării la zi a contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate .

În situaţia în care persoana care a obţinut un card nu îndeplineşte toate condiţiile în baza cărora s-a eliberat pe toată perioada de valabilitate a acestuia (inclusiv plata contribuţiei de asigurari sociale de sănătate), iar în această perioadă beneficiază de servicii medicale în cadrul unei deplasări într-un stat membru al Uniunii Europene, va suporta contravaloarea acestor servicii. În această situaţie, casa de asigurări de sănătate care a emis cardul va rambursa contravaloarea acestor servicii instituţiei din statul membru care a acordat serviciile şi, ulterior, va recupera contravaloarea acestora de la persoana în cauză.

Cardul european de asigurat conferă dreptul de a beneficia de asistenţă medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al UE, dar nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecţiuni preexistente deplasării. 

Serviciile medicale acordate în statele membre UE, în baza cardului, sunt cele prevăzute de legislaţia fiecărui stat şi nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare.

Studenţii sau masteranzii care studiază în statele membre UE pot obţine card european de asigurat numai dacă beneficiază de bursă a statului român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.