Succesorul lui Nicuşor Dan la Primăria generală a Capitalei, Ciprian Ciucu, i-a mulţumit preşedintelui pentru că, atunci când conducea primăria, a iniţiat referendumul votat de bucureşteni. El anunţă că va „duce mai departe acest proiect, în sensul că referendumul trebuie să se întâmple”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Vreau să-i mulţumesc domnului Nicuşor Dan că - acum mi-am dat seama mult mai bine după ce am venit la primărie şi am stat şi am studiat - ca a iniţiat referendumul de anul trecut. A fost modalitatea domniei sale prin care să atragă atenţia pentru că a încercat să se facă auzit şi nu a fost auzit. Pot să mi-asum şi eu o parte din vină aici, şi ca primar de sector, şi ca om care a participat la şedinţele coaliţiei în anul 2025 doar, dar faptul că domnul preşedinte s-a făcut auzit prin acest referendum faptul că bucureştenii l-au auzit, îmi oferă mie astăzi posibilitatea ca primar general să duc mai departe acest proiect în sensul că referendumul trebuie să se întâmple”, a afirmat Ciprian Ciucu sâmbătă, în prima sa conferinţă de presă susţinută ca primar general.
El anunţă că, în calitate de lider în Partidul Naţional Liberal şi membru al coaliţiei de guvernare, la fiecare şedinţă voi ridica problema referendumului votat de bucureşteni. 
Ciucu subliniază că va formula „o propunere foarte, foarte clară atât în faţa Consiliului General, cât şi în faţa Guvernului” pentru ca în timp, fără a afecta semnificativ proiectele mari de investiţii”, cele votate să fie implementare. Ciucu subliniază că nu vrea să intre în conflict cu primarii de sector, ci să colaboreze cu aceştia .
„Dar mă gândesc că serviciul de termoficare, mă gândesc că serviciul transportului în comun sunt mai importante decât alte tipuri de proiecte şi nu o să detaliez în acest moment”, a adăugat edilul.

Conform referendumului local din 24 noiembrie 2024, peste 60% dintre bucureşteni au fost de acord ca repartizarea între Primăria municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului, iar peste 80% s-au pronunţat în favoarea programului de prevenire a consumului de droguri în şcoli.

Preşedintele Nicuşor Dan a arătat, după alegerea lui Ciucu, că Ciprian Ciucu are un mandat, iar problemele Bucureştiului sunt structurale, ”tocmai pentru că de 25 de ani Primăria Capitalei nu are o finanţare adecvată şi n-a putut să investească în mari proiecte de infrastructură, iar banii ăştia s-au dus în fel de fel de lucruri pe la sectoare, părculeţe, gărduleţe, panseluţe, bordurici”.

”Eu, aşa cum m-am pronunţat deja, vreau ca acel referendum de la sfârşitul anului trecut, să fie pus în practică, astfel încât primarul Bucureştiului să aibă toată puterea pe care i-o dă un vot. Bucureştienii au zis că vrem să fie domnul Ciucu, foarte bine, haideţi să-i dăm primarului general banii şi autoritatea de a semna pe urbanism, pentru ca să gestioneze oraşul ăsta”, a mai spus şeful statului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.