Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, după vizita făcută la compania Yazaki din Brăila, că este nevoie de coordonare între mediul privat şi Guvern astfel încât să poată fi asigurată derularea în continuare a producţiei şi protejarea locurilor de muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Tot astăzi am avut o vizită la compania Yazaki din municipiul Brăila, companie care are un număr de 3.600 de angajaţi, care produce cablaje electrice şi electronice şi am putut să discut şi să iau la cunoştinţă problemele cu care se confruntă companii de o astfel de dimensiune astfel încât să putem să identificăm împreună soluţii pentru că, pe de o parte am avut criza generată de pandemia de COVID-19, de cealaltă parte, iată acum sunt influenţe directe sau indirecte ale războiului din Ucraina şi este nevoie de coordonare între mediul privat şi instituţia Guvernului astfel încât să putem să asigurăm derularea în continuare a producţiei, să protejăm locurile de muncă şi am putut să văd această coordonare realizându-se cât se poate de eficient”, a declarat premierul Ciucă, la finalul vizitei. 
 
El a menţionat că a primit explicaţii din partea conducerii companiei referitoare la modul cum a reuşit să-i păstreze pe cei 3.600 de angajaţi. 
 
"Conducerea companiei ne-a explicat modalitatea în care reuşesc să îşi păstreze resursa umană, 3.600 de angajaţi nu se ţin foarte uşor în condiţiile în care există întreruperi pe fluxul de producţie, întreruperi care sunt generate atât de scăderea cererii de automobile, cât şi întreruperi generate de întreruperea fluxurilor logistice”, a explicat premierul. 
 
Şeful Executivului a prezentat, cu ocazia vizitei la compania din Brăila, pachetul de măsuri în valoare de 17,3 miliarde de lei, din care aproximativ 60% sunt fonduri direcţionate pentru susţinerea investiţiilor, a retehnologizării industriale şi deschiderea unor noi proiecte.
 
Un alt subiect a fost legat de politicile guvernamentale de menţinere a locurilor de muncă şi încurajarea creării altora noi, în contextul în care societatea se află între beneficiarii ajutorului de stat pentru compensarea pierderilor generate de pandemie.
 
"Faptul că la nivel naţional peste 9.000 de angajaţi ai companiei şi-au păstrat locurile de muncă în pofida dificultăţilor generate de criza sanitară se datorează şi sprijinului guvernamental. În luna decembrie a anului trecut compania a beneficiat de ajutor de stat în valoare de 15 milioane de lei pentru plata salariilor, o modalitate de compensare a pierderilor generate de pandemia COVID-19”, a precizat premierul României.
 
Pe lângă investiţia de la Brăila, care produce zilnic cablaje pentru 1.200 de maşini, compania Yazaki, prezentă în România din 2003,  operează şi în Ploieşti, Caracal, Buzău, Arad şi Timişoara. La nivel naţional, compania are peste 9.000 de angajaţi.
 
Obiectul de activitate al Yazaki este producţia de sisteme electrice si electronice de distribuţie pentru industria de automobile.
 
Compania Yazaki, înfiinţată în anul 1941, operează la nivel mondial. În Europa, compania este prezentă în 23 de ţări, are 29 de fabrici în care lucrează peste 44.000 de angajaţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.