Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că, din păcate, crede că aceste alegeri vor fi câştigate cu un scor de 30% sau sub 30%, ceea ce nu este bine, pentru că primarul general are nevoie de legitimitate şi de autoritate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din păcate, cred că aceste alegeri vor fi câştigate cu un scor de 30% sau sub 30%, ceea ce nu este bine. Nu este bine, pentru că primarul general are nevoie de legitimitate şi de autoritate”, a spus Ciprian Ciucu, într-o conferinţă de presă.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei a arătat că, dacă aceste alegeri vor fi câştigate cu un scor mic, acest lucru îl va face pe viitorul primar general să muncească mult mai mult ca să dovedească că are nevoie de încrederea tuturor oamenilor, tuturor bucureştenilor.

”Sunt pregătit să fac acest lucru, pentru că în lipsa votului în două tururi ajungem la astfel de situaţie, în care insuficientă legitimitate duce la insuficientă autoritate, care poate fi doar recâştigată prin muncă şi seriozitate. Cred că, pentru a face politici publice de impact, ai nevoie şi de autoritate şi de legitimitate. Acestea ţi le dă votul. Cred că voi putea fi reconfirmat ca primar general, după acest rest de mandat şi atunci voi putea spune că da, merit şi am meritat votul oamenilor care mă vor vota, mă aştept într-un mod mai mare, aşa cum s-a întâmplat şi după experienţa pe care am avut-o la sectorul 6. Prima oară am fost ales cu aproximativ 47% iar a doua oară cu 73%”, a menţionat Ciucu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.