Cincisprezece noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2 au fost înregistrate, în perioada 18-24 septembrie, în rândul angajaţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în intervalul 18-24 septembrie, au fost înregistrate 15 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul personalului sistemului administraţiei penitenciare.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În prezent, din totalul cazurilor raportate, doar 31 de poliţişti de penitenciare încă urmează conduita terapeutică specifică.
"Referitor la persoanele private de libertate, menţionăm că, în rândul acestora, nu a fost constatată simptomatologie specifică COVID-19, monitorizarea medicală fiind promovată cu regularitate. Unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor aplică, în continuare, Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă şi depun eforturi pentru prevenirea şi gestionarea eventualelor situaţii de risc", a transmis, joi, ANP.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.