Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, vineri, că, în cel mult trei săptămâni, va fi deblocată procedura de achiziţie pentru testele de salivă în şcoli, precizând că elevii de gimnaziu şi de liceu şi-ar putea administra aceste teste în unitatea de învăţământ, sub supravegherea profesorului. El a precizat că elevii care refuză acest lucru nu vor avea interzis accesul la educaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat, vineri, într-o conferinţă de prsă, dacă elevii vor mai fi testaţi, Sorin Cîmpeanu a răspuns: “În primele săptămâni de aplicare a testelor non-invazive pe bază de salivă, au fost distribuite spre administrare 13 milioane de teste, din care doar 111 au fost confirmate ulterior prin teste PCR. Săptămâna trecută, când au funcţionat cu prezenţă fizică doar elevii de gimnaziu şi liceu, au fost distribuite doar 1,5 milioane, de aproape zece ori mai puţin şi totuşi numărul de cazuri confirmate prin teste PCR a fost mult mai mare decât cazurilor confirmate la administrarea a 13 milioane. Asta arată că elevii, părinţii, profesorii au început să se obişnuiască cu administrarea acestor teste care au fost solicitate de multe luni de zile, timp în care acele contestaţii care au blocat achiziţia au făcut în aşa fel încât am ajuns în situaţia în care în această săptămână nu am avut teste”.
 
El a precizat că a primit asigurări că în două sau trei săptămâni va fi deblocată procedura de achiziţie a acestor teste. 
 
“Am primit asigurări că în două, maxim trei săptămâni va fi deblocată procedura de achiziţie, cu siguranţă, pentru că următorul lot va putea fi contractat, vor ajunge testele non-invazive pe bază de salivă în şcoli şi ele se vor administra. Însă, ceea ce am asumat este următorul lucru pentru a consolida relevenţa acestor teste, cel puţin pentru elevii de vârstă mai mare, cel puţin gimnaziu şi liceu, acestea ar putea fi auto-administrate de fiecare elev în şcoală, sub supravegherea cadrului didactic care nu se implică în administrarea testului, dar care poate gestiona, centraliza, rezultatul acestor teste. Cu precizarea că în lege testarea nu este obligatorie. Dacă nu este obligatorie, acei elevi care din păcate nu au înţeles şi nu vor înţelege importanţa testării, nu vor avea accesul interzis la educaţie, aceia care refuză să se testeze”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.