Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri seară, că educaţia a avut peste tot de suferit din cauza pandemiei, iar unele dintre aceste pierderi nu vor putea fi recuperate în totalitate Cîmpeanu a afirmat că orele remediale se vor derula pe toată durata anului viitor, însă elevii din anii terminali nu vor mai avea şansa de a recupera materia pierdută. Cîmpeanu afirmă că orice zi cu prezenţă fizică la şcoală este un câştig şi s-a arătat convins că ”vom avea săptămâni bune de şcoală cu prezenţă fizică pentru toţi elevii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, vineri seară, la Antena 3, când se recuprează pierderile din pandemie şi a răspuns: ”Răspunsul foarte onest este că pierderile generate de predarea online în sistemul românesc (...) sunt foarte greu de recuperat. Din acest motiv, Ministerul Educaţiei a propus continuarea programului de recuperare a acestor pierderi pe întreg parcursul anului viitor. Din păcate, elevii din anii terminali (...) nu vor avea şansa recuperării acestor pirderi pe parcursul anului viitor. Fiecare săptămână de prezenţă fizică în şcoală este importantă”.

Ministrul a afirmat că elevii vor reveni în şcoli până la finalul anului şcolar, la cum arată acum situaţia epidemiologică.

”Sunt convins că vom avea săptămâni bune de şcoală cu prezenţă fizică pentru toţi elevii până pe 25 iunie”, a mai afirmat Cîmpeanu.  

”Peste tot nevoia de predictibilitate este acută, mai ales în sistemul de educaţie. Sistemul de educaţie a suferit din cauza lipsei de predictibilitate. Pe de altă parte, nimeni nu a fost pregătit pentru această criză. Nici elevii, nici profesorii, nici decidenţii. Nu am ştiut ce va urma, nu am ştiut cu ce ne confruntăm, am fost obligaţi să luăm decizii în funcţie de evoluţia situaţiei. Pot să vă asigur cu maximă bună-credinţă că orice decizii am luat, bune sau rele, viitorul va demonstra, au fost luate exclusiv în interesul elevilor. Nu de puţine ori am fost puşi să alegem între două variante ştind că ambele variante sunt proaste. A trebuie să alegem cea mai puţin dăunătoare variantă, a adăugat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că în întreaga lume educaţia a avut de suferit.

”Educaţia a avut peste tot de suferit. Pierderile din educaţie le văd în primul rând tinerii, mai apoi le plătim noi toţi. De aceea este important să ne concentrăm pentru a limita aceste pierderi pe măsura posibilului, fiind foarte onest şi spunând că aceste pierderi nu vor putea fi recuperate niciunde în totalitate”, a mai afirmat ministrul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.