Valentine’s Day, sărbătoarea iubirii celebrată peste Ocean şi importată de ani buni şi în România, nu mai reprezintă o zi dedicată doar persoanelor care fac parte dintr-un cuplu, spun reprezentanţii Christian Tour, potrivit cărora tot mai mulţi români singuri îşi planifică o călătorie în această perioadă şi aleg destinaţii în care paleta activităţilor este foarte largă, de la vizite la muzee şi parcuri de distracţii până la ieşiri în cluburi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Madrid, Barcelona, Lisabona, Berlin, Florenţa şi Milano intră în această categorie.

“Nu trebuie să fii într-o relaţie romantică pentru a te bucura de Valentine’s Day, pentru că vorbim despre o sărbătoare a iubirii indiferent dacă ai sau nu pe cineva drag alături. Această schimbare de percepţie este tot mai prezentă şi în rândul românilor şi se reflectă inclusiv în ceea ce priveşte călătoriile prilejuite de Ziua Îndrăgostiţilor. Vedem tot mai mulţi turişti care vor să plece într-un vacanţă de două-trei sau mai multe zile şi să facă ceva special chiar dacă nu au cu cine să împărtăşească aceste momente”, a declarat Marius Pandel, managing partner al Christian Tour.

Din datele agenţiei, în jur de 10% dintre cei care pleacă în vacanţă de Sfântul Valentin sunt persoane care nu fac parte dintr-un cuplu şi călătoresc fie singure, fie însoţite de unul sau mai mulţi prieteni.

În străinătate există chiar agenţii de turism dedicate persoanelor singure, spun oficialii touroperatorului.

De altfel, ţinând cot de acest trend, Christian Tour a creat o platformă online - www.bookafriend.com - prin care turiştii, în special cei care călătoresc neînsoţiţi, pot intra în contact cu localnici din destinaţia pe care aleg să o viziteze şi care le vor fi ghizi în oraş, dezvăluindu-le de la cele mai interesante atracţii turistice până la cele mai bune restaurante.

În schimb, cuplurile care pleacă în vacanţă de Ziua Îndrăgostiţilor preferă, mai nou, destinaţiile calde, dar şi city break-uri în oraşe din Europa.

Dubai conduce topul destinaţiilor calde, iar un sejur de şapte nopţi de cazare la un hotel de patru stele, plus biletele de avion, costă în această perioadă de la 423 de euro de persoană.

Totodată, Paris, Veneţia şi Roma, oraşe incluse în toate clasamentele dedicate destinaţiilor romantice, nu lipsesc nici anul acesta din preferinţele celor care vor să evadeze câteva zile împreună cu persoana iubită.

Cuplurile care rămân în ţară de Valentine's Day pot opta pentru unul dintre numeroasele hoteluri care vin în întâmpinarea lor cu pachete speciale.

"În staţiuni precum Predeal, Sinaia sau Băile Felix, hotelierii le propun îndrăgostiţilor nu doar cazare în weekendul 16-18 februarie, ci încearcă să-i atragă şi cu un masaj de relaxare în doi, acces în centrele spa, spectacole de muzică şi o cină romantică la lumina lumânărilor. Perechile sunt aşteptate în camerele de hotel cu bomboane de ciocolată, petale de trandafiri pe pat sau o sticlă de şampanie pusă la rece", adaugă Marius Pandel.

Un pachet de două nopţi pentru două persoane costă de la 500 de lei la un hotel de trei stele de pe Valea Prahovei şi poate ajunge la peste 1.400 de lei camera într-o unitate de cinci stele.

Pe de altă parte, cei care vor să facă un cadou persoanei iubite de Valentine’s Day, însă, din diverse motive, nu pot pleca în vacanţă chiar de Ziua Iubirii, achiziţionează pachetele turistice acum, dar cu plecare în lunile de vară.

Un sejur la vară pe insula elenă Rodos poate fi cumpărat cu preţuri ce pornesc de la 240 de euro de persoană, de la 294 de euro costă o vacanţă în Bodrum (Turcia), de la 494 de euro de persoană în Mallorca (Spania) şi de la 598 de euro de persoană în Gran Canaria (Spania). Toate pachetele includ şapte nopţi de cazare şi transport cu avionul.

Turiştii care vor să meargă în vacanţă la vară în staţiunea Nessebar din Bulgaria găsesc acum pachete cu preţuri ce pornesc de la 20 de euro de persoană (trei nopţi de cazare fără mic dejun şi transport individual).

Tot în ţara vecină, dar în staţiunea Albena, un pachet de şapte nopţi de cazare la un hotel de 4 stele cu demipensiune costă de la 108 euro de persoană.

Christian Tour este unul din cei mai mari touroperatori din România. Compania deţine 40 de agenţii proprii în România şi este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi Statele Unite ale Americii (divizia online).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.