Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, joi, un proiect de hotărâre privind stabilirea formei de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aflate pe raza administrativ teritorială a Municipiului Bucureşti. Proiectul supus dezbaterii nu a generat discuţii, însă a căzut la vot în condiţiile în care 16 dintre consilieri au votat „pentru” 34 s-au abţinut la vot şi nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Proiectul supus dezbaterii consilierilor generali prevedea posibilitatea ca, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public a Municipiului Bucureşti, să fie alocate fonduri necesare unităţilor de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România. 
Sumele ar fi fost acordate, conform proiectului propus, în baza unor convenţii încheiate între Direcţia din cadrul Primăriei Generale şi „solicitanţii beneficiari”, convenţii care ar fi trebuit avizate de către primarul general. 
Totodată, dacă proiectul propus ar fi fost votat, acesta ar fi abrogat o Hotărâre a CGMB adoptată în anul 2008, prin care lăcaşurile de cult puteau primi fonduri din bugetul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. 
În anul 2020, a fost înfiinţată Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public a Municipiului Bucureşti prin contopirea Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic cu Direcţia de Arhitectură Peisagistică a Municipiului Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.