O ceremonie organizată cu ocazia Zilei Imnului Naţional se desfăşoară duminică dimineaţă în centrul Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceremonia desfăşurată în faţa Cercului Militar a început cu o slujbă religioasă.

Aceasta este urmată de un concert susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, Muzica Militară a Brigăzii 1 Mecanizată ”Argedava”, Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române, Ansamblul Artistic ”Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne şi un solist de la Ansamblul Artistic al Armatei. 

Repertoriul cuprinde şi imnurile naţionale pe care le-a avut ţara noastră de-a lungul timpului – „Trăiască regele”, „Zdrobite cătuşe”, „Te slăvim, Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”, iar spectacolul va fi încheiat prin intonarea Imnului naţional „Deşteaptă-te române!”, în interpretarea baritonului Constantin Ştefan Alexandru, de la Ansamblul Artistic al Armatei.

Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită în toate garnizoanele din ţară.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. ”Deşteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureşanu.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.