Centrul de vaccinare drive thru din centrul municipiului Sibiu se mută, începând de marţi, într-o parcare mai mică, aflată în apropiere. Primăria Sibiu a decis să elibereze parcarea, cea mai mare şi cea mai solicitată din zona centrală a oraşului. Autorităţile anunţă că, de la deschiderea centrului, au fost administrate peste 8.000 de doze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”De marţi, 22 iunie, centrul de vaccinare drive through amenajat în prezent în parcarea de pe Cazarma 90 se mută în parcarea din Piaţa Teatrului. Motivul este faptul că aceasta din urmă este mai puţin solicitată decât parcarea Cazarma 90, situată mai aproape de centru istoric. Astfel, într-o parte a parcării din Piaţa Teatrului (spre sala de sport) se va amenaja centrul de vaccinare drive through. Accesul în această parte de parcare va fi liber, ieşirea urmând să se facă tot spre bulevardul Coposu. Restul suprafeţei parcării se va putea utiliza normal, cu acces reglementat prin barieră şi ieşirea spre str. Berăriei”, a transmis, luni seară, Primăria Sibiu. Primăria Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică şi Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu vor colabora pentru mutarea centrului de pe Cazarma 90 în cursul zilei de marţi şi reamenajarea acestuia în noua locaţie din Piaţa Teatrului. Cei care doresc să se vaccineze împotriva COVID pot face acest lucru atât în centrele fixe amenajate în municipiu, cât şi în acest centru drive through, fără a avea nevoie de programare, doar în baza cărţii de identitate. La centrul drive through imunizarea se face cu vaccin Pfizer BioNTech şi Johnson&Johnson. Până în prezent în acest centru s-au administrat peste 8.000 de doze. Centrul de vaccinare drive-thru din centrul municipiului Sibiu a fost deschis în 8 mai, iar din 14 mai se pot vaccina şi cei care sosesc pe jos sau cu bicicleta.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.