Cel mai bine plătit job al săptămânii care se încheie este unul de inginer IT, mai exact cloud architect, pentru o companie de outsourcing în IT din Bucureşti, poate fi făcut remote şi vine la pachet cu un salariu de 4.000 de euro pe lună, se arată în datele platformei de recrutare bestjobs, transmise pentru emisiune ”Ora de profit.ro” de la Prima TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei care îşi doresc acest job trebuie să aibă o experienţă minimă de 5 ani în domeniu şi să vorbească limba franceză la nivel mediu.

Bestjobs a identificat şi cel mai interesant job al săptămânii, cel de metrolog în Caracal sau Braşov.

În ceea ce priveşte topul domeniilor cu cele mai mari salarii, platforma de recrutare a transmis că vânzările ocupă primul loc, urmate de management şi finanţe. Astfel, se caută un business development manager pentru o companie de componente auto, pentru un salariu de 3.800 de euro pe lună. De asemenea, se caută un manager pentru un lanţ de clinici stomatologice, salariul fiind de 3.500 de euro pe lună. Nu în ultimul rând, o companie din domeniu financiar recrutează pentru un post de controller & reporting, oferind un salariu de 3.300 de euro pe lună.

Potrivit bestjobs, cele mai multe angajări au fost făcute săptămâna trecută în domeniul financiar / contabilitate pentru job-uri de tip white collar.

De asemenea, mai anunţă platforma de recrutare, Capitala rămâne pe primul loc ca număr de angajări însă în top este şi Sibiul, oraşul având o dinamică destul de echilibrată cu o ofertă variată de job-uri şi un nivel ridicat al aplicărilor.

Angajatorul cu cele mai multe aplicări săptămâna trecută a fost un supermarket specializat în beauty, wellness, baby şi articole de uz caznic.

Iar cele mai dorite domenii pentru job-uri remote au fost, în ordine, vânzările, marketingul şi IT / telecom.

Nu în ultimul rând, job-ul cu cele mai multe aplicări a fost unul de consilier vânzări la un mare retailer de modă care a deschis zece astfel de poziţii în oraşe precum Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Sibiu, Oradea, Craiova, Arad şi Timişoara.

În ceea ce priveşte oferta şi cererea de job-uri, cele mai mari valori s-au înregistrat în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Iaşi, în domenii precum vânzări, IT / telecom, financiar / contabilitate şi inginerie. La polul opus, cea mai slabă ofertă şi cea mai slabă cerere au fost în Slobozia, Vaslui, Târgu Jiu, Tulcea, Călăraşi, Hunedoara şi Alexandria, job-urile cel mai puţin căutate şi dorite fiind în domenii precum servicii de frumuseţe, agricultură / zootehnie, securitate / militar, babysitter şi turism / horeca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.