Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din sectorul 2 al Capitalei fac cercetări într-un dosar privind comercializatea unor produse alterate, în cazul copiilor şi educatoarei de la o grădiniţă din acest sector, care au fost transportaţi, marţi după-amiază, la mai multe spitale, cu simptome de toiinfecţie alimentară. Poliţia Capitalei informează că În urma controlului economic şi igienico-sanitar la grădiniţă şi la firma de catering au fost date amenzi în valoare de 117.000 de lei şi s-a dispus închiderea grădiniţei şi a societăţii respective, pe o durată de până la 6 luni.
Potrivit unei informări a Poliţiei Capitalei, marţi, 24 iunie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 16.30, prin apel 112, că în incinta unei grădiniţe din Sectorul 2 mai mulţi copii acuză stări de rău.
Din investigaţiile poliţiştilor, s-a stabilit că, în jurul orei 13.00, minorii au luaat masa de prânz, mâncarea fiind livrată de către reprezentanţii unui restaurant din apropierea unităţii de învăţământ, în baza unui contract de prestări servicii.
De asemenea, la adresă s-au prezentat echipaje din cadrul SMURD, care au acordat primul ajutor, mai multe persoane fiind transportate la şase unităţi medicale, pentru investigaţii suplimentare.
Ulterior, 13 copii, cu vârsta medie de 4 ani, precum şi o educatoare, cărora li s-a stabilit ca diagnostic preliminar „toxiinfecţie alimentară în observaţie”, au rămas sub observaţie până la momentul stabilizării, menţionează sursa citată.
Totodată, la faţa locului s-au prezentat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, reprezentanţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţiei de Sănătate Publică, care au constatat că produsele alimentare servite la masa de prânz copiilor au fost alocate în regim catering, de la o societate comercială.
În urma controlului economic şi igienico-sanitar făcut la grădiniţa şi la societatea în cauză, au fost date sancţiuni contravenţionale, în valoare de 117.000 de lei şi a fost luată măsura închiderii grădiniţei şi a societăţii respective, pe o durată de până la şase luni.
La punctul de lucru al firmei care a livrat produsele alimentare au fost identificate şi ridicate 45 de kilograme de carne şi peşte, depozitate necorespunzător, improprie consumului general.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare de produse alterate.
O educatoare şi 13 copii, cu vârste între trei şi şase ani, de la o grădiniţă din Sectorul 2 al Capitalei, au fost transportaţi, marţi după-amiază, la mai multe spitale, după ce au acuzat stări de rău, având simptomele unei toxiinfecţii alimentare.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut, marţi, controale la grădiniţa respectivă, constatând că unitatea are sala de mese într-un spaţiu neadecvat, nu erau frigidere pentru probe din alimente şi nu exista nici autorizare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Totodată, la firma de catering au fost găsite ustensile neprofesionale, echipamente neigienizate, produse fără etichete, iar uleiul pentru prăjit era rânced. În cele două unităţi au fost date amenzi în valoare totală de 97.000 de lei, s-a suspendat activitatea şi se propune închiderea pentru o perioadă de până la şase luni.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...